Data publicării:
Liviu Dragnea, decizia Curții de Apel referitoare la strămutarea procesului privind eliberarea condiționată
Curtea de Apel Bucureşti va dezbate astăzi cererea depusă de Liviu Dragnea în care fostul lider PSD solicita strămutarea, de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară, a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare.
Procesul a fost amânat după ce judecătorul desemnat în acest caz, Benone-Alin Răduinea, a făcut cerere de abţinere, pe motiv că există o suspiciune că imparţialitatea sa este afectată, el fiind schimbat din complet.
Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
În motivarea deciziei, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 spune că Liviu Dragnea îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiţionat, însă, din analiza coroborată a situaţiei personale a fostului lider PSD, instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.
"Instanţa apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins la acest moment prin liberarea petentului. Astfel, raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale. Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat - normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale", spunea Judecătoria Sectorului 5.
Dacă cererea de strămutare formulată de Liviu Dragnea va fi aprobată, hotărârea Tribunalului București, prin care s-a respins eliberarea condiţionată, va fi desfiinţată prin efectul legii.
Acest lucru nu înseamnă, automat, că Dragnea va fi eliberat, ci că cererea de eliberare va fi rejudecată de un alt tribunal aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.
Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News