Liviu Dragnea, avocat: Niciun martor nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Liviu Dragnea
Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a declarat marţi, în faţa judecătorilor de la Instanţa supremă, că niciun martor din dosarul DGASPC Teleorman nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Dragnea şi că acesta nu era abilitat să controleze Direcţia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie marţi ultimul termen din dosarul DGASPC Teleorman în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, ocazie cu care avocatul preşedintelui Camerei Deputaţilor a susţinut pledoaria finală în acest caz.
El le-a spus judecătorilor că Liviu Dragnea nu era abilitat să controleze DGASPC, doar secretarul judeţului fiind în măsură să facă acest lucru. De asemenea, apărătorul a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că persoana despre care se pretinde că ar fi instigat-o Liviu Dragnea, respectiv Anisa Niculina Stoica, a precizat că nu a fost determinată în niciun fel să se angajeze şi să efectueze atribuţiile de serviciu în altă parte.
Cu privire la declaraţiile inculpatului Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, avocatul a precizat că ele se contrazic, aceasta susţinând de fiecare dată o altă situaţie de fapt. Mai mult, Marian Nazat a susţinut că niciun martor nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Liviu Dragnea.
[citeste si]
Ce a cerut DNA
Tot marţi, procurorii DNA au cerut, la Instanţa supremă, condamnarea la închisoare cu executare a inculpaţilor din dosarul DGASPC Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Pentru Liviu Dragnea, procurorul de şedinţă a cerut pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, şi anume şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual. Instanţa a anunţat că va pronunţa o primă sentinţă în acest caz pe data de 29 mai. Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News