
Micky Dolenz, singurul membru supraviețuitor din The Monkees, o trupă de pop-rock de succes în anii '60, a anunțat că dă în judecată FBI pentru a putea vedea toate înregistrările pe care agenția le-ar putea avea despre el și colegii săi de trupă. Totul vine după ce Monkees au fost anchetați de FBI pentru presupuse activități împotriva războiului din Vietnam, în 1967, legate de un concert în care au afișat imagini și mesaje în semn de protest față de acest conflict, scrie CNN.
Mike Dolenz și colegii săi de trupă, Mike Nesmith, Davy Jones și Peter Tork, ar fi fost investigați și în legătură cu o altă chestiune, neprecizată. O parte din dosarul FBI referitor la The Monkees a fost desecretizat în urmă cu 10 ani. Totuși, Dolenz, acum în vârstă de 77 de ani, vrea să vadă dosarul complet și să afle despre ce a fost vorba.
Alte vedete care au avut dosare FBI
Printre alte vedete care au avut dosare FBI legate de activități politice se numără și cântărețul John Denver. Acesta a ajuns în vizorul FBI după apariția sa la un miting anti-război în 1971, dar și pentru consumul de droguri.
Totodată, agenții FBI au monitorizat-o și pe o celebră activistă, Helen Keller. Deși era surdă și oarbă, aceasta era socialistă, ceea ce era considerat periculos la începutul secolului XX.
Și Jackie Robinson s-a aflat în vizorul FBI. Dosarul sportivului conținea informații despre activitatea sa în domeniul drepturilor civile și suspiciuni că ar fi avut legături cu o organizație comunistă. John Lennon, liderul trupei The Beatles, dar și soția sa, Yoko Ono, au fost vizați de un dosar FBI deoarece Lennon era binecunoscut pentru poziția sa anti-război.
Prințesa Diana a avut două dosare la FBI
Celebra Marilyn Monroe a avut un dosar din cauza unuia dintre soții ei. FBI-ul îl suspecta pe dramaturgul și scenaristul Arthur Miller că ar fi fost comunist. Marilyn Monroe a fost căsătorit cu el între 1956 și 1961. Până și Steve Jobs, fondatorul Apple, a avut un dosar FBI. El a fost verificat atunci când a fost luat în considerare pentru o posibilă numire în Consiliul pentru comerț internațional al președintelui SUA, în 1991.
Și prințesa Diana a avut două dosare clasate la FBI. Unul dintre ele a fost referitor la amenințări la adresa ei și a prințului Charles pe vremea când erau căsătoriți, iar celălalt a fost legat de probleme de securitate legate de călătoria ei din 1989 în SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- El este șoferul dubiței zdrobite ieri, între două TIR-uri, pe Autostrada 1. Urma să se căsătorească - Foto
- Comuna din România în care s-au mutat belgieni, italieni, olandezi, nemți. Candidatul cu cele mai mici șanse a transformat-o! ”Tot timpul am crezut că satul românesc trebuie să aibă viitor”
- BANCUL ZILEI: Discuție între soți
- Cel mai bun sos pentru friptură - reţeta după care te lingi pe degete
- Crește salariul minim de la 1 octombrie 2023. Anunțul Ministerului Muncii
- Udrea, mesaj pentru fiica ei: Nu există destul timp să îmi cer iertare pentru că nu îți sunt alături
- Ciuvică, previziune cu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu / video
- Ministrul Tîlvăr, anunțul zilei despre pensiile militarilor / video
- Noi măsuri fiscale. Elena Cristian: Cum au putut să scrie așa ceva? Este de noaptea minții. Câtă bătaie de joc?!
- Zodia care va avea parte de un proces de maturizare în 2024