Data publicării:

Lira sterlină, cădere după ce Theresa May a declanșat Brexit

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
BREXIT
BREXIT

Lira sterlină s-a depreciat miercuri în cursul tranzacţiilor derulate pe pieţele asiatice, pe măsură ce investitorii se pregătesc pentru doi ani de negocieri la finalul cărora Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, informează Bloomberg. Moneda britanică s-a depreciat cu 0,6% până la 1,2377 dolari pentru o liră şi a fost cel mai slab performer din rândul monedelor din G10. 

În cursul zilei de miercuri, ambasadorul britanic pe lângă UE, Tim Barrow, va înmâna personal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. 'Cel mai probabil, cei care au vândut sunt investitorii îngrijoraţi de procesul de ieşire', a declarat Mansoor Mohi-uddin, analist la NatWest Markets, o divizie a grupului bancar Royal Bank of Scotland Group Plc. Potrivit lui Mansoor nu există alte ştiri care să alimenteze vânzările, altele decât informaţia că premierul Theresa May a semnat scrisoarea care declanşeaza Brexitul. După ce Executivul de la Londra notifică activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, va începe numărătoarea inversă pentru stabilirea, prin negocieri, a condiţiilor ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar şi a viitoarelor relaţii dintre această ţară şi UE, inclusiv relaţii comerciale, proces care, conform aceluiaşi articol din tratat, ar trebui să fie finalizat într-un termen de doi ani, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel