Data publicării:

Linia Budapesta-Bucureşti-Constanţa, printre priorităţile CFR

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Calea ferată Budapesta-Bucureşti-Constanţa şi linia care va lega Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti sunt două dintre proiectele prioritare de investiţii pentru care compania feroviară CFR SA caută finanţare în perioada 2013-2015.

Autor: Mihaela Alexe

Compania de infrastructură feroviară va avea anul acesta un buget de investiţii de peste 4 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 900 de milioane de euro, în creştere cu apropae 60% faţă de anul trecut. Suma urmează să ajungă la 7,1 miliarde de lei în 2014 şi la 4,6 miliarde de lei în 2015, potrivit contractului de activitate, publicat luni în Monitorul Oficial.

Banii vor fi folosiţi întru repararea a 24,7 km de cale ferată, şapte poduri şi două tuneluri. În total vor fi reparate circa 150 de km de linii ferate, 14 poduri, zece tuneluri şi cinci gări.

În programul de realizare de linii noi de cale ferată se arată că infrastructura de acces la noul pod peste Dunăre, respectiv Calafat-Vidin, a fost finalizată.

Pentru noua cale ferată Bucureşti-Nord-Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, CFR caută o finanţare de 1,6 miliarde de lei, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor. Totodată, pentru linia Budapesta-Bucureşti-Constanţa, CFR caută finanţare pentru realizarea unui studiu de fezabilitate evaluat la circa 11 milioane de lei.

În stadiu de finalizare sunt lucrările de reabilitare şi modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti-Băneasa-Feteşti.

Tot în stadiu de pregătire este şi proiectul de modernizare a reţelei de cale ferată din Bucureşti precum şi şoseaua de centură din Bucureşti.

În prezent se execută lucrări de modernizare la 15 gări, respectiv Slatina, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Piatra-Neamţ, Sfântu Gheorghe, Piteşti, Târgu Mureş, Giurgiu, Bistriţa Nord, Botoşani, Brăila, Călăraşi Sud, Slobozia Veche, Vaslui şi Zalău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel