Data publicării:

Lincoln Red Imps - CFR Cluj, 1-2. Şumudică: "Am spart două sticle la pauză, a trebuit un şoc"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook CFR Cluj
Facebook CFR Cluj

Marius Şumudică, antrenorul lui CFR Cluj, a spus că a spart două sticle la pauza meciului cu Lincoln Red Imps, când echipa sa era condusă. 

”A trebuit un șoc la pauză, să sparg două sticle și apoi am controlat jocul. Am adus 3 puncte pentru coeficientul României și avem o viață ușoară în retur. Suntem aproape de Conference League care reprezintă în acest sezon o rețetă de succes pentru țara noastră.

A fost foarte greu, un teren imposibil, nu puteai nici să degajezi, bătea vântul contra și se oprea mingea în aer. Nu trebuia să primim gol, facem aceleași greșeli, nu mai există echipe mici”, a declarat Marius Șumudică după meci.

Campioana a tremurat în primele 45 de minute când echipa din Gibraltar a jucat curajos și a deschis scorul înainte de pauză. În repriza a doua, CFR Cluj a marcat de două ori, prin Gabriel Debeljuh, şi s-a impus în Gibraltar. 

VEZI ŞI CFR Cluj, calificare cu emoții în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor. Șumudică, reacție nervoasă după meciul cu Borac: Trebuia să fie 7-0!

Ioan Ovidiu Sabău: Nu e el, nu îl recunosc 

”Nu e el! Eu nu îl recunosc pe Șumi. Încă mai are nevoie de timp să cunoscă jucătorii, iar ei să îl cunoască pe el. Eu cred că încă e o perioadă de cunoaștere. A început mai greu, dar cred că va remedia aceste probleme.

Într-adevăr, sunt și mulți jucători noi, alt stil de a juca”, a spus Sabău la Look Sport TV.

CFR Cluj are o altă față acum, cel puțin față de mandatele lui Dan Petrescu și Edi Iordănescu.

”Nu știu dacă antrenorii de dinaintea lui jucau cu minge lungă. Erau organizați, echipa avea ritm, avea atitudine. Jucătorii erau receptivi, se înțelegeau foarte bine.

Se vedea în joc, și în cazul lui Dan Petrescu, dar și în cazul lui Edi Iordănescu. Acum e rândul lui Șumi!”, a mai spus Sabău, conform Digisport.ro.

Acesta a găsit şi o explicaţie pentru jocul mai slab al clujenilor. 

”Am considerat CFR favorită, echipa mai valoroasă, cu experiență în Europa. Lincoln rămâne o echipă modestă, dar gazonul a fost impedimentul. E greu să joci pe sintetic, mingea merge altfel.

A fost și căldura. Adversarul modest te face să nu te motivezi, să nu te pregătești bine și uite că apar astfel de momente, cum a fost prima repriză”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel