Data publicării:

Liliana Mincă: Să tratăm fiecare zi ca Ziua Femeii. Zgonea: Femeia de ridică, femeia te coboară

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
liliana minca ppdd
liliana minca ppdd

Liliana Mincă, deputat PPDD, a ţinut, marţi, un discurs în plenul Camerei Deputaţilor cu ocazia Zilei de 8 Martie. Ea a subliniat că vineri vor fi demonstraţii de ipocrizie pentru că se omagiază ziua şi mai puţin femei. Valeriu Zgonea a conchis: "Femeia te ridică, femeia te coboară".

"Mai sunt 2 zile până când de 8 Martie vor fi demonstraţii naţionale de ipocrizie. România s-a obişnuit să omagieze mai mult ziua de 8 Martie şi mai puţin femeia", a spus Mincă, preşedintele Comisiei pentru egalitate de şanse, scrie Mediafax. Ea a spus că femeia îşi doreşte egalitate de şanse cu adevărat, nu doar declarativ şi că în 2013 femeile sunt fie ignorate, fie exploatate. Mincă a adăugat că în Parlament numărul femeilor parlamentar este de 17% şi este un "număr infirm".

"Rata de şomaj este mai mare în rândul femeilor decât al bărbaţilor, care au şi salarii mai mari", a afirmat Mincă, adăugând că multe femei sunt victime ale violenţei domestice.

"Este momentul să renunţăm la fanfaronadă şi să tratăm fiecare zi ca şi cum ar fi Ziua Femeii. (...) Doresc femeilor - mame, soţii, surori - o Românie fără prejudecăţi. La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor, în fiecare zi!", a încheiat Mincă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus în final: "Femeia te ridică, femeia te coboară! No comment".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel