Liiceanu și Macovei, desființați. ”Inacceptabile. Atac direct la adresa imaginii României”
Liderul europarlamentarilor PSD din România, Viorica Dăncilă, își exprimă regretul că dezbaterea de astăzi din Comisia LIBE a fost afectată de dezinformările venite din partea unora dintre invitații români.
”Dezbaterea de astăzi a fost, pe fond, una utilă, pentru că a permis celor cu adevărat interesați de evoluțiile din ultima perioadă să afle detalii despre realități, decizii si argumente, în cadrul Comisiei LIBE. Am apreciat faptul că Guvernul a fost reprezentat chiar de către ministrul Justiției, demonstrând că Executivul își dorește transparență.
”Dezinformări, minciuni”
Au existat însă, din păcate, poziții ale unora dintre invitații români la dezbatere care nu pot fi calificate decât ca dezinformări, chiar minciuni vehiculate în cadrul unei dezbateri organizate la Parlamentul European. Printre exemple se numără chiar afirmațiile domnului Liiceanu, care a atribuit președintelui PSD declarații care nu au existat vreodată, sau atacurile la persoană lansate în mod repetat de doamna Monica Macovei. Astfel de mesaje sunt inacceptabile, fiindca ele constituie, de fapt, un atac direct la adresa imaginii României, prin inducerea unor idei false legate de acțiunile autorităților sau liderilor politici. Este regretabil faptul că, din rea-credință sau din alte motive, s-a încercat deturnarea unei dezbateri utile, prin afirmații și atacuri lipsite de adevăr.
Apreciez pozițiile raționale ale majorității colegilor europarlamentari, români și nu numai, care au înțeles să discearnă între dezinformare, manipulare și argumente reale”, a declarat Viorica Dăncilă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
comisia libe
dezbatere
justitie
liiceanu
macovei
viorica dancila
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă