Data publicării:

Liga Campionilor: Victorii în deplasare pentru Real Madrid, Napoli şi Arsenal. Rezultate și clasament

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sport
WhatsApp

Real Madrid, Napoli, Arsenal şi Real Sociedad au obţinut victorii în deplasare, marţi seara, în etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor la fotbal.

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în competiţie, a învins-o pe Sporting Braga cu 2-1, prin golurile reuşite de Rodrygo şi Jude Bellingham. Pentru lusitani a redus din diferenţă Alvaro Djalo.

Napoli s-a impus cu 1-0 la Berlin, în faţa debutantei Union, unicul gol fiind semnat de Raspadori.

Arsenal a câştigat cu 2-1 la Sevilla, prin golurile marcate de Gabriel Martinelli (45+4) şi Gabriel Jesus (53). Pentru andaluzi a punctat fundaşul sârb Nemanja Gudelj (58).

Real Sociedad a întrecut-o pe Benfica Lisabona cu 1-0, graţie golului realizat de Brais Mendez (63).

Manchester United a câştigat cu emoţii pe Old Trafford cu FC Copenhaga, 1-0. Artizanii victoriei diavolilor roşii au fost doi jucători contestaţi din cauza greşelilor comise în acest sezon. Fundaşul Harry Maguire a marcat golul gazdelor (72), iar portarul camerunez Andre Onana a apărat un penalty, executat de Jordan Larsson (90+7), la ultima fază a partidei. Meciul nu a putut oferi şi un duel între fraţii Hoejlund, deoarece Rasmus a fost schimbat la United în min. 86, iar Oscar a intrat în min. 90 la oaspeţi. Echipa antrenată de Erik ten Hag a obţinut primele sale puncte în grupă şi păstrează speranţe de a merge mai departe.

Într-un meci arbitrat de românul Radu Petrescu, RC Lens a remizat cu PSV Eindhoven, 1-1. Oaspeţii au deschis scorul prin Johan Bakayoko (55), dar vicecampioana Franţei a egalat zece minute mai târziu prin Elye Wahi (65).

Rezultatele de marţi:

Grupa A

Galatasaray Istanbul - Bayern Munchen 1-3 Au marcat: Mauro Icardi 30 - penalty, respectiv Kingsley Coman 8, Harry Kane 73, Jamal Musiala 79.

Manchester United - FC Copenhaga 1-0 A marcat: Harry Maguire 72. Jordan Larsson (FC Copenhaga) a ratat un penalty în min. 90+7 (a apărat Andre Onana).

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Bayern 3 3 0 0 9-5 9

2 Galatasaray 3 1 1 1 6-7 4

3 Manchester United 3 1 0 2 6-7 3

4 FC Copenhaga 3 0 1 2 3-5 1

Grupa B

RC Lens - PSV Eindhoven 1-1 Au marcat: Elye Wahi 65, respectiv Johan Bakayoko 55.

Sevilla FC - Arsenal Londra 1-2 Au marcat: Nemanja Gudelj 58, respectiv Gabriel Martinelli 45+4, Gabriel Jesus 53.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Arsenal 3 2 0 1 7-3 6

2 Lens 3 1 2 0 4-3 5

3 Sevilla 3 0 2 1 4-5 2

4 PSV Eindhoven 3 0 2 1 3-7 2

Grupa C

Sporting Braga - Real Madrid 1-2 Au marcat: Alvaro Djalo 63, respectiv Rodrygo 17, Jude Bellingham 61.

Union Berlin - SSC Napoli 0-1 A marcat: Giacomo Raspadori 65.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Real Madrid 3 3 0 0 6-3 9

2 Napoli 3 2 0 1 5-4 6

3 Braga 3 1 0 2 5-6 3

4 Union Berlin 3 0 0 3 2-5 0

Grupa D

Inter Milano - RB Salzburg 2-1 Au marcat: Alexis Sanchez 19, Hakan Calhanoglu 64 - penalty, respectiv Oscar Gloukh 57.

Benfica Lisabona - Real Sociedad 0-1 A marcat: Brais Mendez 63.

Clasament loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Real Sociedad 3 2 1 0 4-1 7

2 Inter 3 2 1 0 4-2 7

3 RB Salzburg 3 1 0 2 3-4 3

4 Benfica 3 0 0 3 0-4 0

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte (Agerpres)

Vezi și: https://www.dcnews.ro/clasamentul-superligii-dupa-surprizele-din-cfr-cluj-otelul-si-fcsb-voluntari_935315.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel