Liga Aleșilor Locali, președinte. Gheorghe Flutur și-a anunțat candidatura
Gheorghe Flutur, președintele organizației județene PNL Suceava, și-a anunțat candidatura.
El va candida pentru funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PNL la alegerile ce se vor desfăşura pe 25 noiembrie la Cluj-Napoca.
”Vă spun în premieră că mi-am depus candidatura şi sunt optimist. Sper să fac o echipă bună şi să reprezint interesele celor peste o mie de primari liberali şi 15.000 de aleşi locali din România”, a spus Flutur, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.
[citeste si]
El a arătat că primul proiect important în care doreşte să se implice în calitatea sa de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PNL, dacă va câştiga această funcţie, îl reprezintă Centenarul pentru care liberalii au şi o datorie morală faţă de predecesorii lor.
”Cred că liberalii trebuie într-un anumit fel să sărbătorească şi să se implice în Centenar. Avem o datorie faţă de înaintaşii noştri care au avut foarte multe iniţiative şi realizări. Cred că trebuie să gândim pozitiv şi să venim cu exemple de bune practici şi cu foarte multe iniţiative”, a spus Flutur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News