Liga 1 din România continuă și la început de săptămână
Fc Botoșani, ocupanta locului 7 în campionat cu 36 de puncte, se află la un singur punct de accederea în play-off. Locul 6, loc care duce în play-offul Ligii 1, este ocupat în acest moment de Gaz Metan care are 37 de puncte. Cu o victorie astăzi, cei de la Botoșani vor urca pe locul 5, în fața celor de la Viitorul Constanța și Gaz Metan. Spre deosebire de aceștia, FC Hermannstadt ocupă locul 10 cu 24 de puncte. Pentru aceștia, fiecare punct contează, în vederea salvării de la retrogradare. Sibienii se află la egalitate cu ocupanta locului 11, Chindia Târgoviște și este la 7 puncte de ocupanta locului 9, Dinamo București.
Șansele înainte de meci
În confruntările directe dintre cele două echipe, Fc Botoșani are 4 victorii iar un meci s-a terminat la egalitate.
Acasă, cei de la Fc Botoșani au, în acest sezon, 4 victorii, 4 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 14-14, iar cei de la Hermannstadt, în deplasare, nu au nici o victorie în acest sezon, acumulând 5 victorii și 6 înfrângeri.
În cele 5 meciuri disputate între cele două, nu s-au marcat mai mult de 2 goluri, fiind 2 rezultate de 2-0, 2 rezultate de 1-0 și 1 rezultat de 1-1.
Marius Croitoru, antrenorul celor de la Fc Botoșani, și Vasile Miriuță, antrenorul celor de la Fc Hermannstadt, se întâlnesc în premieră în campionatul românesc.
În acest sezon, din cele 23 de etape disputate, cei de la Fc Botoșani au marcat în 20 din cele 23 de meciuri cel puțin un gol. În schimb, sibienii au primit gol în 9 dintre ultimele 10 meciuri disputate.
Media de vârsta a celor două echipe: Fc Botosani-25 de ani și 5 luni iar cei de la Fc Hermannstadt au o medie de 27 de ani și 3 luni.
Marius Croitoru ca antrenor în Liga 1: 9 victorii, 9 egaluri și 5 înfrângeri iar Vasile Miriuță: 151 de meciuri în prima ligă: 60 de victorii, 43 de egaluri și 48 de înfrângeri
Vasile Miriuță vs Botoșani în Liga 1: 9 meciuri- 3 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri.
Primul 11 Fc Botoșani: Hidajek Hankic/Denis Haruț/George Miron(căpitan)/Andrei Chindriș/Alexandru Țigănașu/Jonathan Rodriguez/Juan Cascini/Reagy Ofosu/Mario Ebenhofer/Stefan Askovski/Marko Dugandzic. Sistem-4-2-3-1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele