Liftiera unui spital a vrut să le ia cadourile copiilor bolnavi de cancer: Mie ce mi-aţi adus? Nepoții mei nu mănâncă pufuleți
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova efectuează o anchetă internă după ce o liftieră a unităţii medicale ar fi cerut luni din cadourile cu care angajaţi unei companii au venit la copiii de la secţia de oncologie a spitalului.
Cazul a fost prezentat pe Facebook şi a devenit viral. Liftiera i-a condus până la etajul nouă al spitalului, unde se afla secţia, dialogul halucinant având loc chiar în lift.
"Facem o anchetă internă în acest caz. După finalizarea anchetei se vor lua măsuri, pentru că astfel de atitudini sunt de netolerat. Pacientul când ajunge în spital, primele persoane cu care i-a contact nu sunt medicii, ci portarul, liftiera, infirmierii, brancardierii, asistenţii. Voi lua legătura cu domnul de la Ford şi îl voi ruga să depună o sesizare scrisă şi la spital", a declarat directorul SJU Craiova, dr. Eugen Georgescu.
Angajatul a scris pe pagina de Facebook că "povestea a început cu o uşă de lift", la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, când el şi colegii lui, încărcaţi cu 100 de plase cu cadouri şi dulciuri pentru copiii de la secţia de oncologie, au aşteptat civilizat liftul pentru a urca la etajul 9.
"Mie ce mi-aţi adus? Sper să nu vă mai întoarceţi"
"Nu din comoditate, ci din cauza greutăţii plaselor. Liftul ajunge, se deschid uşile şi ne urcăm. Din prima secundă când am pus piciorul în lift...a început bătaia de joc şi nesimţirea pe care nu am mai întâlnit-o la un asemenea nivel (...): - Mie ce mi-aţi adus? Ce plasă îmi daţi? (Noi...am zâmbit...crezând că este o glumă...şi am tăcut..fâstâciţi..) Liftiera însă insistă: - Haideţi...nu îmi daţi şi mie o plasă? Ce..nu stiţi că de câte ori se vine aici cu cadouri...prima plasă se dă la liftieră? (noi...sideraţi...lăsaţi mască...fără cuvine...) - Nu ştiam că aşa trebuie... ce plasă doriţi? Din aceasta cu pufuleţi? (zice una din colegele mele...în glumă) - Nu nu...nu cu pufuleţi...Păi ce.. nepoţii mei mănâncă pufuleţi? Sunt de familie bună...ce mama...dr... Între timp ajunge liftul la etajul 9....şi coborâm unul câte unul pe lângă 'duamna' care stătea pe scaun şi se uita sfidător la noi că nu i-am dat nimic. Apoi...nu a îndurat-o inimia şi ne-a aruncat ultimele vorbe: - Sper să nu vă mai întoarceţi, să mergeţi cu acest lift, cât sunt eu aici...nesimţire...", a scris Victor Mihăescu.
El a precizat că managementul spitalului o poate identifica şi îi face liftierei raport de desfacere a contractului de muncă, pentru că i-au spus că merg la oncologie să facă nişte copii sărmani fericiţi, dar acesteia nu i-a păsat: "Nu înţeleg însă de ce aceasta 'duamnă' trebuie să fie plătită din banii noştri pentru a apăsa pe un buton. V-aţi gândit că oricine poate apăsa în 2018 un buton de la lift, şi să meargă la ce etaj doreşte? Se poate face prin control-acces acest lucru, fără ca oamenii să mai aibă de a face cu aceste sugative de liftiere. (...) Sper ca acest mesaj să îl vadă şi doamna ministru al Sănătăţii şi să ia măsuri în acest sens. Sunt convins că la Craiova, o mână se spală pe alta şi toată povestea va fi tratată ca un lucru minor. Pentru noi însă contează! Nu din acest motiv plătim CAS", a postat Mihăescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News