Data actualizării:
Data publicării:

Lidia Fecioru: Nu primi aceste 7 cadouri de la nimeni! Aduc ghinion şi boli în viața ta fără să știi

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Potrivit bioenergoterapeutului Lidia Fecioru, există şapte obiecte pe care nu este indicat să le oferi cadou şi nici să le primești, pentru că ele aduc ghinion, despărțire, pagubă și tristețe. 

"S-a înrădăcinat în timp că un lucru oferit cadou aduce bucurie sau necaz. De mult timp, a fost cunoscut faptul că darurile pot purta nu numai bucurie, dar şi energii negative. Există cele şapte cadouri care nu pot fi acceptate, pentru că aduc ghinion şi boli.

1. Ceasul anunţă o despărţire

Un semn rău este să dăruieşti un ceas. Se crede că un astfel de cadou poate avertiza o separare, o despărţire. 

2. Florile galbene reprezintă gelozia

Florile galbene dăruite unei femei reprezintă un mesaj de separare timpurie. Ele sunt, într-un fel, talismanul geloziei.", precizează Lidia Fecioru.  

3. Cuțitul taie soarta

Cât despre un cuţit primit cadou, bioenergoterapeutul spune că "va poate tăia soarta". Ca acest lucru să nu se întâmple, "este necesar ca atunci când primiţi cadoul în dar, să plătiţi acel cuţit primit cu o monedă. La fel, când primiţi lenjerie intimă, batistă, oglindă, e bine să le plătiţi cu un ban înapoi", mai spune Fecioru.

4. Oglinda fură frumusețea 

"Acest obiect, dăruit unei femei, de către o altă femeie, îi poate fura frumuseţea, energia, strălucirea.", avertizează bioenergoterapeutul.

5. Vasele aduc boli

"Vase şi farfurii nu trebuie să fie date prietenilor sau surorilor. Împreună cu ele preiei, involuntar, problemele, durerile şi bolile. La fel, în schimbul lor, trebuie să se dea o monedă. 

Şi vasele mari (precum fructierele, salatierele) trebuie să fie date foarte atent. Un astfel de cadou poate duce la scăderea sănătăţii şi poate distruge planurile pentru viitor. Obligatoriu, trebuie să pui ceva în ele", explică Lidia Fecioru.

6. Geanta golește portofelul

Cât despre portofele, genţi şi rucsacuri, ar trebui să aibă înăuntru o mică sumă de bani, atunci când sunt oferite în dar. "În caz contrar, fluxul de numerar al beneficiarului poate fi transmis către cel căruia îi dăruieşti cadoul", susţine Lidia Fecioru.

7. Perlele nu trebuie purtate singure 

"La perle, trebuie să ştiţi că nu se poartă una singură. Dacă aveţi inel cu o perlă, nu-l purtaţi singur", atenționează bioenergoterapeutul Lidia Fecioru. La acel inel, poți adăuga un pandantiv cu perlă, o pereche de cercei sau o brăţară care să aibă o astfel de piatră preţioasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel