Joseph Daul critică acţiunea deputaţilor jurişti de a respinge cererea de începere a urmăririi penală a premierului Victor Ponta, precizând că Parlamentul încearcă obstrucţionarea justiţiei.
De asemenea, Daul avertizează că un guvern nu trebuie să se folosească de majoritatea parlamentară în propriul interes şi că situaţia este monitorizată cu atenţie de partenerii europeni.
"Suntem revoltaţi de tentativele Comisiei Juridice a Parlamentului României de a împiedica justiţia să îşi îndeplinească atribuţiile în ceea ce priveşte anchetarea faptelor penale de care este acuzat prim-ministrul României, Victor Ponta. Ne aşteptăm ca plenul Parlamentului României să ofere posibilitatea procurorilor de a continua învestigaţiile faţă de prim-ministrul Victor Ponta. Parlamentul nu ar trebui să fie niciodată un obstacol în calea înfăptuirii justiţiei. De asemenea, reprezentanţii Guvernului nu ar trebui să se folosească de majoritatea parlamentară pentru propriul interes. Vom monitoriza cu atenţie angajamentul Guvernului României de a respecta domnia legii şi independenţa justiţiei, precum şi de a combate cu fermitate corupţia din România", transmite preşedintele Partidului Popular European, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.
Vezi și: În PSD se cere capul lui Robert Cazanciuc, ministrul Justiției
Joseph Daul mai spune că "este inacceptabil ca ministrul Justiţiei şi prim-ministrul unui stat membru al Uniunii Europene să ameninţe protestarii paşnici cu sancţiuni penale".
"Libertatea de expresie este garantată în Uniunea Europeană. Oamenii care vor să îşi exprime public nemulţumirile faţă de un prim-ministru acuzat oficial de fapte grave de corupţie nu trebuie împiedicaţi să facă acest lucru. Facem apel la autorităţile locale să autorizeze orice formă de exprimare paşnică a cetăţenilor din România", adaugă liderul PPE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă