Liderul M5S anunţă sfârşitul iminent al coaliţiei guvernamentale italiene
Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (M5S), a indicat marţi că este iminentă căderea guvernului de coaliţie, în care formaţiunea sa populistă este partenera partidului de dreapta Liga, transmite Reuters.
Di Maio i-a mulţumit premierului Giuseppe Conte pentru activitatea în fruntea executivului: "Orice s-ar întâmpla, vreau să vă spun că a fost o onoare să colaborez la acest guvern", a spus el.
Conte urmează să se adreseze parlamentului de la Roma peste câteva ore, deoarece Liga a anunţat că va prezenta o moţiune de cenzură.
Votul parlamentar asupra moţiunii nu a fost încă programat şi nu este clar care va fi deznodământul crizei politice din Italia, dar se aşteaptă demisia lui Conte. Aceasta îi va permite preşedintelui Sergio Mattarella să declanşeze consultări cu partidele politice, pentru a stabili dacă pentru formarea unui nou guvern este posibilă alcătuirea unei noi majorităţi parlamentare sau sunt necesare alegeri anticipate.
Liderul Ligii, vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvini, a cerut alegeri anticipate, cu trei ani şi jumătate înainte de termen, fiind încrezător că popularitatea în creştere indicată de sondajele de opinie îi va permite să rămână la putere şi să trimită M5S în opoziţie. Pe de altă parte, surse politice au declarat marţi agenţiei Reuters că Partidul Democrat, aflat acum în opoziţie, avut un dialog iniţial bun cu M5S, alături de care ar putea forma o nouă coaliţie guvernamentală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News