Liderii europeni se întâlnesc, joi, la Bruxelles, pentru a participa la summit-ul european pe probleme de apărare și securitate. Discuțiile vizează capacitatea țărilor europene de a dezvolta o politică de apărare comună, una care nu a cunoscut o bună dezvoltare până în prezent din cauza interesele naționale divergente ale statelor membre. Pe masa discuțiilor se vor afla și creșterea competitivității industriei de apărare a UE, securitatea cibernetică, dronele sau securitatea maritimă. România va fi reprezentată, cel mai probabil, de președintele Traian Băsescu, comandantul suprem al forțelor armate.

Un semnal puternic cu privire la deficiențele europene în plan militar l-a tras secretarul-general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în primăvara acestui an. Danezul spunea, pe 7 mai, în cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, că Uniunea Europeană nu va deveni un jucător global important fără o susținere militară solidă. ”Noi, europenii, trebuie să înțelegem că o putere moale, fără susținere, nu este o putere. Fără un suport pentru diplomație, Europei îi va lipsi credibilitatea și influența”, li s-a adresat Rasmussen eurodeputaților.

Intervenția lui Rasmussen de la acea vreme a întărit convingerea celor care apreciază că actualul secretar-general al NATO vrea să devină șeful diplomației UE, în locul baronesei Catherine Ashton.

Din cele 28 de state membre UE, 22 fac parte din Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

Politica de Securitate și Apărare Comună

Pentru prima oară în ultimii cinci ani, liderii europeni vor dezbate pe marginea mult criticatei PSAC. UE își concentrează din nou atenția pe PSAC într-un moment în care SUA, furnizorul tradițional al Europei de produse de securitate, și-a îndreptat strategic interesul către Asia, forțând Uniunea să-și îmbunătățească capacitatea de apărare de pe continent, dar și cea din Orientul Mijlociu și regiunea Nord Africană.

Conform site-ului Ministerului de Afaceri Externe al României, PSAC este un instrument relativ recent al palierului interguvernamental al UE, aflat în evoluţie conceptuală din 1998 (summit-ul franco-britanic de la Saint Malo) şi operaţionalizat din 2003 - când a fost adoptată Strategia Europeană de Securitate (SES) şi au fost lansate primele misiuni - şi destinat îndeplinirii obiectivelor definite prin Strategie.Berlinul a convenit ulterior să ofere suport militar pentru această operațiune.

Problema cu această structură este că nu reușește să catalizeze eforturile comune ale țărilor membre UE, pentru că fiecare stat se confruntă cu probleme de securitate la niveluri diferite. La asta se mai adaugă și criza economică, care nu le permite țărilor să-și cumpere echipamentul de care ar avea nevoie.

Construirea unei forțe militare, oprită de lipsa voinței politice

Der Spiegel notează că, pe fondul intereselor naționale în competiție, statele membre UE au eșuat în a profita de actuala infrastructură a PSAC, inclusiv de așa-numitele ”Grupuri de luptă” (Battlegroups), batalioane multinaționale care au devenit operaționale din 2007, dar care au rămas în stand-by. ”Mali ar fi fost ocazia perfectă pentru a disloca ”Grupurile de luptă” ”, spune Marku Kaim, cercetător neamț pe probleme de securitate internațională, pentru revista germană. Dar aceste batalioane de luptă nu au considerate niciodată opțiuni viabile, în mare parte din cauza opoziției Germaniei în fața unei intervenții în țara Nord Africană. Germania a acceptat totuși să ofere suport medical operațiunii.

De altfel, refuzul Germaniei de a participa anul acesta la o operațiune militară comună în Mali, sau în Libia acum trei ani, a îngreunat eforturile UE de a articula o viziune comună pe probleme de apărare și securitate.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News