Data publicării:
Liberalul Ionuţ Elie Zisu a demisionat din Senat
Senatorul PNL Ionuţ Elie Zisu a demisionat, luni, din Senat, iar plenul a adoptat o hotărâre de vacantare a mandatului deţinut de acesta. Demisia senatorului face parte, din câte se pare, dintr-o strategie a acestuia pentru a ocoli ÎCCJ, în urma unui dosar de evaziune fiscală de care Zisu este acuzat de procurorii anticorupție.
'Subsemnantul Ionuţ Elie Zisu, parlamentar ales în Colegiul uninominal 4, Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, vă prezint demisia din funcţia de senator începând cu data de 8 februarie', a anunţat, în plen, Zisu.
Ulterior anunţului, plenul a vacantat locul de senator al acestuia. 'Având în vedere demisia din calitatea de senator a lui Ionuţ Elie Zisu, ales în Circumscripţia electorală nr 3 Argeş, Colegiul uninominal nr 4, (...)
Senatul adoptă prezenta Hotărâre: 'Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al domnului Ionuţ Elie Zisu începând cu data de 8 februarie 2016 şi declară vacant locul de senator ales, a anunţat, în plen, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Hotărârea de vacantare, care a fost adoptată cu 98 de voturi 'pentru', un vot 'împotrivă' şi o abţinere, va fi publicată în Monitorul Oficial.
[citeste si]
Fostul senator a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General în 2015, pentru evaziune fiscală pe care ar fi realizat-o prin intermediul unui magazin de tip duty-free, deţinut în Vama Veche.
Zisu este acuzat de procurori că, în calitate de administrator al unei firme, nu a virat acciza pentru ţigări la bugetul de stat, înregistrând în documentele fiscale operaţiuni comerciale fictive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News