Leucemie, vindecare. DESCOPERIRE accidentală a cercetătorilor
Leucemia acută limfoblastică tip B, una dintre cele mai crunte boli la nivel mondial, în special în rândul copiilor, ar putea fi vindecată.
Cercetării Şcolii Medicale Universitare Stanford au descoperit, în urma unor observări accidentale în laborator, o metodă prin care pot forţa celulele leucemice, imature şi denumite limfoblaste, să se maturizeze în celule imunitare inofensive, numite macrofage.
Leucemia acută limfoblastică tip B, cu o mutaţie numită cromozomul Philadelphia, este unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer, afirmă profesorul Ravi Majeti, din cadrul Şcolii Medicale Universitare Stanford. Astfel, găsirea unor potenţiale tratamente este una dintre priorităţile medicilor, potrivit Stanford Medicine.
Ravi Majeti şi colegii săi au făcut descoperirea cheie după colectarea unor celule leucemice de la un pacient. Aceştia încearcă acum să le ţină în viaţă, într-un vas de cultură, prin orice mijloace. O parte din celulele canceroase din cultură şi-au schimbat forma şi dimensiunile în cele specifice unor macrofage. Motivul acestei transformări a fost iniţial un mister, până când Majeti şi-a amintit de o veche lucrare ştiinţifică, prin care se demonstra că celulele B progenitoare ale puilor de şoareci deveneau macrofage atunci când erau expuse la anumiţi factori de transcriere – proteine care se ataşează anumitor secvenţe ADN.
Celulele de tip B bolnave de leucemie sunt, în multe feluri, celule progenitoare forţate să rămână într-o stare imatură, afirmă Majeti. Astfel, alături de colegii lui a făcut mai multe experimente, confirmând că metoda prezentată în lucrarea menţionată ar putea fi folosită pentru a transforma limfoblastele umane în macrofage, care pot digera celulele canceroase şi patogenii. Echipa lui Majeti cred că atunci când celulele canceroase devin macrofage, nu doar le va neutraliza, ci vor detecta semnalele chimice ale limfoblastelor, ajutând astfel la identificarea lor şi la lansarea unui atac imunitar asupra lor.
Citește și: Simptome leucemie. Factori de risc în cancerul sângelui
În continuare, cercetătorii vor încerca să descopere un medicament care să determine acelaşi tip de reacţie şi care ar putea servi ca bază a unei terapii împotriva leucemiei. Un precedent în acest sens îl reprezintă acidul retinoic, folosit pentru tratarea unui alt tip de cancer – leucemia promielocitică. În acest caz, acidul retinoic are rol în transformarea celulelor canceroase în celule mature numite granulocite. Este singura terapie bine stabilită care maturizează sau diferenţiază celulele canceroase, dar cercetătorii din toată lumea speră să identifice mai multe astfel de tratamente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News