Data publicării:

Trei lei de mare californieni vor da spectacole la Delfinariul din Constanța

Autor: Mihai Dumitru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Trei exemplare de leu de mare californian au sosit miercuri după-amiază la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa.

Leii de mare californieni au ajuns la Constanța în cadrul unui contract internaţional de colaborare ştiinţifică în dresajul mamiferelor marine, animalele urmând să susţină spectacole interactive educative în bazinul amfiteatru al delfinariului, pe tema poluării marine, a declarat, pentru Agerpres, managerul instituţiei, Adrian Bîlbă.

Nu au fost capturați din natură

Potrivit lui Adrian Bîlbă, cele trei noi vedete ale Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii sunt lei de mare, din specia Zalophus Californianus, fiind exemplare născute în captivitate.

Un mascul și două femele

„Cele trei exemplare, Sam, născut în Germania şi două femele de cinci ani, respectiv zece ani - Inuk şi Kali, născute la o grădină zoologică din Franţa, sunt în etapa de acomodare în bazinele complexului şi vor rămâne la noi cel puţin un an, aceasta fiind perioada pe care a fost încheiat contractul, dar există şi posibilitate de prelungire. Noile vedete vor performa la Delfinariul Constanţa un spectacol educativ, cu o temă de protejare a naturii, o temă de responsabilizare faţă de efectul poluării mărilor cu mase plastice. Va fi o temă educativă, la care ţinem foarte mult pe care o gândim împreună, o temă care va fi o surpriză care în această vară se va dezvălui publicului”, a precizat Adrian Bîlbă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel