Legile anti-cămătărie au trecut de Senat. Daniel Zamfir: Am reuşit
Senatorul Daniel Zamfir a anunţat victoria în ceea ce priveşte legile anti-cămătărie pe care le-a promovat. Acestea au trecut de votul Senatului.
"Oameni buni, am reușit!!! Legile care-i apără pe oameni de abuzurile băncilor, ifn-urilor, recuperatorilor și executorilor! Aveți mai jos lista de vot: PSD pentru, UDMR pentru, ALDE pentru, PNL împotriva, USR abținere", a scris Daniel Zamfir pe pagina sa de Facebook.
Veşti bune pentru românii cu credite în franci
"Consumatorul solicită Băncii conversia creditului la cursul de la acordare + 20%. Dacă Banca nu acționează voluntar în termen de 45 de zile, atunci împrumutatul se adresează instanței de judecată pentru adaptarea contractului. Ratele se suspendă între momentul depunerii solicitării de conversie și pronunțarea hotărârii definitive de adaptare.
Legea, evident, s-ar aplică și creditelor în derulare, inclusiv creditelor în franci elvețieni", a mai scris senatorul.
Consumatorii, protejaţi şi de cesiunile speculative
"Știti cazul cu cesiunile de la Bancpost, OTP și Credit Europe când băncile au transferat în străînătate credite chiar și performanțe (adică fără întârzieri)? Legea această va interzice astfel de transferuri de credite.
Ce se întâmplă dacă Banca transferă respectivul credit? Respectivul transfer de credit este considerat speculativ. Iar împrumutatul scapă de datorie după ce plătește un preț! Care este prețul plătit de debitor? Cel cu care Banca a vândut mai departe creditul. Dacă Banca vinde pe 5 lei respectivul credit, nu contează că datoria este de 500 de lei, împrumutatul va plăti doar 5 lei pentru a scăpa de datorie.
Același lucru s-ar întâmpla și în situația creditelor ajunse la recuperatorii de creanțe.
Legea, în formă actuală, arată că această s-ar aplică și creditelor în derulare, adică inclusiv celor în franci elvețieni", a mai spus Daniel Zamfir.
Executările silite, mai greu de realizat
"Aș spune că este unul dintre proiectele de lege absolut esențial.
a) Anterior executării silite trebuie să existe o soluție de adaptare a contractului de credit.
b) În caz de executare silită, locuința familială a debitorului aflat în procedura de executare silită va beneficia de o protecție sporită. Cu alte cuvinte, dacă stai cu familia într-un apartament și urmează să fii evacuat, nu va mai fi așa de ușor pentru bancă și/sau executor să te dea afară.
c) Se schimbă procedura executării silite, în general. Sunt niște chestiuni absolut esențiale. Cu alte cuvinte, debitorul va putea să conteste foarte ușor clauzele abuzive sau alte nereguli în legătură cu executarea silită pornită de Bancă sau recuperator. În același timp, scad costurile de contestare pentru împrumutat. Gândiți-vă că azi, în medie, debitorul achită mii de lei doar pentru a contesta/suspendă executarea. Sumele vor fi mult diminuate. E o chestiune de normalitate, prezentă prin toată Europa", a arătat Daniel Zamfir.
Dobânzile excesive, limitate
"Aici vorbim despre o limitare a dobânzii anuale efective (DAE). DAE include toate costurile creditului (dobândă, comisioane etc).
Spre exemplu, dacă ai luat un credit de 10.000 de lei de la un IFN, nu poți plăti (niciodată) mai mult de 20.000 lei. Cum este în prezent? În mod curent, IFN-urile acordă credite de 10.000 lei, iar suma plătită de împrumutat la final depășește chiar și 50-60.000 lei. Cu alte cuvinte, vor dispărea dobânzile amețitoare de mii la % pe care le-ați tot văzut prin presă", a conchis senatorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News