Legi Justiţie. Cazanciuc (PSD): Vor fi invitaţi de aici încolo
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc (PSD), a declarat, duminică, că există un acord pe foarte multe lucruri propuse în pachetul de modificare a legilor justiţiei, însă vicepreşedintele aceleiaşi comisii, senatorul Daniel Fenechiu (PNL), a replicat că 'Diavolul se ascunde în detalii' şi că liberalii nu vor renunţa la convingerea că abuzul în serviciu trebuie reglementat fără prag .
"Procesul a început în 2015. A fost asumat un pachet de modificări de către un număr de parlamentari. Mare parte din aceste lucruri au fost discutate şi rediscutate. Există un acord pe foarte multe lucruri propuse în acest pachet. (...) Sunt multe lucruri care sunt agreate de toată lumea, indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla. (...) E foarte importantă participarea la dezbateri şi nu să spunem un 'nu' ţâfnos', a afirmat Cazanciuc, duminică, la TVR1.
Pe de altă parte, reprezentantul PNL a replicat că liberalii nu vor renunţa la a spune 'nu' ţâfnos reglementării prin prag a abuzului în serviciu. 'Diavolul se ascunde în detalii şi atunci trebuie să fim foarte atenţi şi la detalii. (...) De exemplu noi am spus un 'nu' ţâfnos pragului la abuzul în serviciu. Un 'nu' ţâfnos la care nu o să renunţăm. Noi credem că abuzul în serviciu trebuie reglementat fără prag, pentru că interpretarea dată de noi deciziei CCR este în sensul că acolo se vorbeşte de intensitate, nu de un calcul valoric', a afirmat Fenechiu.
"Fiecare lege are o durată de viaţă"
De asemenea, Fenechiu a punctat că 'fiecare lege are o durată de viaţă' şi a arătat că este nevoie de reformarea legilor de organizare a sistemului judiciar, care datează din 2004, însă diferenţa faţă de PSD este că liberalii consideră că acest proces trebuie făcut împreună cu actorii justiţiei - CSM, judecătorii, procurorii. 'Legile justiţiei - mă refer la legile de organizare, 303, 304, 317 - sunt editate în 2004. Din 2004 până azi au trecut 13 ani de prefaceri, discuţii, dezbateri, în care s-a constatat că există şi anumite lucruri care nu funcţionează cum trebuie. Şi atunci, fără îndoială, ele trebuie aduse în concordanţă cu realitatea, însă unde ne despărţim noi de PSD este că noi credem că această aducere a legilor în concordanţă cu realitatea trebuie făcută cu actorii justiţiei, cu CSM, judecătorii, procurorii. (...) La început noi am invocat patru lucruri majore. Primul: scoaterea preşedintelui din mecanismul de numire a procurorilor - am văzut că este rezolvat, în momentul de faţă. Al doilea argument a fost mutarea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei - am văzut că s-a renunţat până la urmă la această propunere. Au mai rămas două în discuţie: una dintre ele vizează înfiinţarea unei secţii speciale în Parchet care să cerceteze magistraţii şi ultima ar fi extinderea controlului ierarhic al procurorului şi pe motive de temeinicie', a precizat Fenechiu.
"Multă emoţie"
Totodată, Cazanciuc a apreciat că în momentul de faţă există 'foarte multă emoţie' în procesul de modificare a legilor justiţiei şi a apreciat că transpunerea emoţiilor într-un proiect de act normativ este un lucru 'greşit'. 'În momentul de faţă avem în procedură parlamentară un proiect de act normativ. Cred că dacă vrem să fim cu adevărat parte a unui proces de schimbare, aşa cum cere societatea după 12 ani, trebuie să luăm punct cu punct, să vedem: suntem de acord, nu suntem de acord, de ce nu suntem de acord. E fundamental să stăm în jurul mesei rotunde. (...) Noi avem o procedură într-o comisie de reformă, în momentul de faţă. Noi vrem să facem un proces cât se poate de transparent, cum nu a mai fost până acum, luând fiecare articol în parte. Am avut dezbateri generale la care au fost invitaţi membrii CSM, asociaţiile de magistraţi. Vor fi invitaţi de aici încolo. Fiecare articol poate fi discutat, pot veni cu argumente pro sau contra. Important e ca în final să găsim un pachet de care e cu adevărat nevoie, dincolo de pasiunea sau patima cuiva în acest proiect', a declarat el.
[citeste si]
"Lipsa de încredere"
Pe de altă parte, Fenechiu a opinat că între magistraţi şi o parte a liderilor PSD 's-a creat o falie extraordinară' şi că este o problemă 'lipsa de încredere'. 'Magistraţii nu au încredere că acei lideri PSD îşi doresc în realitate să facă modificările în forma pe care le-au propus. Ei se tem că - odată existând acordul CSM-ului şi introduse în dezbateri - se poate reveni la lucruri la care în aparenţă s-a renunţat. Deci e o problemă, principial, de lipsă de încredere, între magistraţi pe de o parte şi o parte din liderii PSD. Nu intră în discuţie Robert Cazanciuc, care ca fost ministru al Justiţiei (...) beneficiază de încrederea magistraţilor, dar, din păcate, nu Robert Cazanciuc face politica de justiţie a PSD', a mai spus reprezentantul PNL, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News