Guvernul a aprobat deja un astfel de proiect de lege care acum merge în Parlament pentru un vot final, scrie Mediafax. Dacă va fi aprobat proiectul, Codul Penal ar urma să fie modificat, iar fapte precum deţinerea, transferul, fabricarea sau dobândirea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar, ar putea fi pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani.
O astfel de lege aşteaptă, de ani buni, dezvoltatorii în domeniu, spune George Rotariu, şeful Bitcoin România. În lipsa unor legi care să reglementeze clar tranzacţiile cu criptomonede, antreprenorii din domeniu apelează la bănci din Letonia, Estonia şi alte ţări unde există un cadru legal clar.
„Se aşteaptă practic metoda prin care noi ca şi exchange, vorbesc aici din punct de vedere business, ne putem licenţia. Însă deocamdată suntem în aşteptarea acestei reglementări. Eu am tot solicitat-o încă din 2014. (...) Cu cât mai repede ne reglementăm cu atât mai bine pentru că avem dificultăţi în relaţia cu băncile”, explică George Rotariu.
O piață mai sigură?
Marius Morra, CEO-ul unei companii din Craiova care activează pe piaţa criptomonedelor, consideră că piaţa criptomonedelor este mult mai sigură decât cea a băncilor clasice.
„Noi vorbim, şi am vorbit foarte mult şi astăzi, despre criptomonede şi poate mai puţin despre tehnologia din spate. Tehnologia blockchain, care este o tehnologie extrem de sigură, securizată, care până în acest moment nu a fost spartă. (...) În funcţie de metodele de siguranţă pe care le folosim, fiecare, încă o dată, suntem răspunzători pentru banii noştri”, spune Marius Morra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol