Data publicării:

Legea islamică va sta la baza legislaţiei Libiei

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
victorie libia
victorie libia

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) Mustafa Abdeljalil a reiterat duminică la Benghazi, unde a fost proclamată "eliberarea" Libiei, că legislaţia ţării se va fonda pe sharia (legea islamică).

"În calitate de ţară islamică, am adoptat sharia ca lege esenţială şi orice lege care va încălca sharia va fi nulă din punct de vedere legal şi neavenită", a declarat Abdeljalil în faţa a zeci de mii de persoane reunite pentru o ceremonie de proclamare a "eliberării" ţării.

La jumătatea lui septembrie, liderul autorităţilor de tranziţie afirmase deja că islamul va fi principala sursă a legislaţiei în noua Libie, respingând însă orice "ideologie extremistă".

Duminică, el a citat ca exemplu legea privind divorţul şi căsătoria care, în timpul regimului lui Muammar Gaddafi, interzicea poligamia şi autoriza divorţul.

"De exemplu, legea privind divorţul şi căsătoria (...) această lege este contrară sharia şi nu mai este în vigoare", a declarat Abdeljalil.

El a anunţat, de asemenea, deschiderea băncilor islamice în Libia, care conform legii islamice interzic orice dobândă.

"Există intenţii bune în spatele reglementării legii privind băncile. Vom încerca în special să înfiinţăm bănci islamice care (...) vor interzice dobânda excesivă pe viitor, conform tradiţiei islamice", a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel