Data publicării:

Legea privind reorganizarea teritorială, iniţiată de parlamentarii UDMR, a trecut tacit de Senat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
harta
harta

Alegeri prezidentiale 2024

O propunere legislativă, inițiată de parlamentarii UDMR, prin care se propune inființarea a 16 regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judetele Covasna - Harghita - Mureș, precum și organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare, a trecut tacit, joi, de Senat.

Aceasta viza modificarea și completarea  Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România avea termen de adoptare tacită data de 10 februarie, potrivit site-ului Senatului.

În proiect se mentionează că pe terioriul României sunt constituite 16 regiuni și cinci macroregiuni de dezvoltare, care nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu au personalitate juridică.

Președintele Traian Băsescu a declarat joi că va discuta cu partidele politice soluții ca până în 2012 România să fie reîmpărțită din punct de vedere administrativ pentru stimularea investițiilor, iar el își va relua rolul de a face populația "reticentă" să înteleagă această măsură.

Citește și:

Băsescu: Nu e nevoie de referendum în Bucureşti. Parlamentul decide dacă desfiinţează sectoarele. Preşedintele vrea reorganizarea administrativă a ţării – VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel