Legea PREVENIRII, adoptată de Camera Deputaților
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 177 voturi "pentru" şi 26 "împotrivă", proiectul legii prevenirii.

Proiectul reglementează unele instrumente care trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.

"În acest sens, autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au stabilite ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale. Proiectul de act normativ are ca scop intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unor noi domenii de reglementare", se arată în expunerea de motive.

Comisiile juridică şi de buget de la Camera Deputaţilor au decis, luni, modificarea proiectului legii prevenirii săvârşirii de contravenţii, astfel încât regimul contravenţiilor care intră sub incidenţa acestui act normativ va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel