Potrivit documentelor postate pe site-ul Senatului şi transmise la Comisia juridică, senatorii UDMR Csaszar Karoly Zsolt şi Tanczos Barna au adus un amendament prin care propun ca pedepsele pentru fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals informatic să fie graţiate, în timp ce în forma iniţiatorului acestea erau exceptate de la graţiere.
Senatorul PSD Liviu Brăiloiu propune un amendament potrivit căruia în cazul deţinuţilor cu vârsta de peste 70 de ani să fie graţiate în întregime pedepsele. Însă, de graţiere nu beneficiază condamnaţii care au săvârşit anumite infracţiuni şi pentru care pedeapsa este de 10 ani sau mai mare.
O condiţie pentru graţiere este aceea ca persoana condamnată să achite despăgubirile stabilite de către instanţă.
Opinii diferite
În această privinţă, opiniile sunt diferite. Senatorul Brăiloiu propune ca achitarea despăgubirilor să se facă anterior punerii în libertate, Asociaţia Magistraţilor din România susţine varianta ca acest lucru să se facă la data punerii în libertate sau în termen de un an de la condamnarea definitivă ori, după caz, de la punerea în libertate, iar Uniunea Naţională a Barourilor din România propune achitarea despăgubirilor la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, graţierea cu jumătate din pedeapsă se propune - prin amendamente aduse şi de senatorul PSD Brăiloiu şi de senatorii UDMR menţionaţi - şi în cazul femeilor însărcinate şi a deţinuţilor care au în îngrijire copii cu vârsta de până la 14 ani.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a depus o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar şi pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parţial, cu trei ani, pedepsele de până la şapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.
De asemenea, se graţiază parţial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parţial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani.
În şedinţa de marţi, Comisia juridică a Senatului a amânat, pentru data de 21 martie, dezbaterea şi întocmirea raportului în ceea ce priveşte proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.
Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, iar iniţiator este Guvernul. Termenul de adoptare tacită este în data de 25 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă