Data publicării:
Legea care îl interzice pe Dragnea premier. Decizia CCR
Curtea Constituţională a României a amânat marți pentru 27 aprilie, pronunţarea în cazul sesizării Avocatului Poporului privind articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.
Potrivit surselor citate, tot marţi, plenul CCR a hotărât ca deciziile luate de judecătorii Curţii să fie făcute publice numai prin comunicate de presă.
În 21 martie, Curtea a amânat pentru 4 aprilie pronunţarea în cazul sesizării Avocatului Poporului, după ce judecătorii nu au putut să ajungă la o soluţie. Şi pe 7 martie judecătorii CCR au decis amânarea, invocând nevoia de aprofundare a speţei.
"E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică", declara, în martie, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Pe 5 ianuarie, Avocatul Poporului a anunţat că a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.
Potrivit AP, "prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News