Legea care a prelungit mandatele primarilor, pe masa CCR
Legea prin care au fost prelungite mandatele aleşilor locali va fi discutată de Curtea Constituţională a României, la sesizarea PNL.
În aprilie, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, anunţa că liberalii vor ataca la CCR propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale ca urmare a izbucnirii epidemiei de COVID-19, cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă.
"Vom ataca la CCR legea de modificare a ordonanţei de urgenţă, pentru că ordonanţa de urgenţă rămâne în vigoare şi produce efecte", spunea, la acea dată, în plenul Camerei Deputaţilor, Florin Roman, conform Agerpres.
Potrivit actului normativ, mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News