Data publicării:
Legea alegerilor parlamentare, adoptată în Camera Deputaților. Mircea Drăghici și Gabriela Podașcă explică avantajele noii legi
Proiectul legii alegerilor parlamentare a fost adoptat de Camera Deputaților, miercuri, cu 273 de voturi "pentru", zece "împotrivă" și opt "abțineri".
Mircea Drăghici, unul dintre iniţiatorii legii alegerilor parlamentare, subliniază că principalele elemente de noutate sunt revenirea la sistemul de vot proporţional pe liste închise, definirea clară a noţiunii de fraudă electorală, crearea corpului experţilor electorali şi reglementarea organizării şi funcţionării Autorităţii Electorale Permanente.
Frauda electorală, definită clar
"Alături de legea finanţării partidelor politice, adoptarea proiectului privind alegerile parlamentare oferă un semnal clar de îmbunătăţire şi reformă a legislaţiei electorale. Un succes din punctul meu de vedere este definirea în lege a fenomenului de fraudă electorală, precum şi înfiinţarea corpului experţilor electorali. De asemenea, proiectul de lege stipulează şi faptul că senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului repartizării proporţionale, norma de reprezentare pentru alegerea Senatului fiind un senator la 168.000 de locuitori, iar în cazul Camerei Deputaţilor - un deputat la 73.000 de locuitori. În acest fel, Parlamentul va avea cel mai mic număr de parlamentari din anul 1990 şi până în prezent. Proiectul de Lege privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente completează lista celor 10 propuneri legislative semnate în calitate de iniţiator sau co-iniţiator şi devenite legi, de la începutul acestui mandat de deputat", a menţionat Mircea Drăghici, Chestor al Camerei Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă remis dcnews.ro.
"Reforma legislației electorale a fost unul dintre cele mai importante proiecte din această legislatură", a declarat Gabriela Podașcă, vicepreședinta Comisiei pentru Elaborarea Legilor Electorale.
Vot pe liste
Despre introducerea votului pe liste, Gabriela Podașcă a precizat: "Sistemul uninominal mixt și-a demonstrat limitele. Este foarte greu să le explici alegătorilor cum poate un candidat să obțină mandatul chiar dacă nu a fost câstigătorul. Sistemul proporțional, votul pe liste, este cel mai reprezentativ mecanism electoral. Oamenii știu ce votează și mai știu că votul lor se va regăsi în numărul de mandate obținute de partidul pe care îl votează."
Românii din străinătate vor vota la cea mai apopiată secție
Deputata PSD Gabriela Podașcă a afirmat că una dintre prioritățile comisiei a fost facilitarea accesului la vot pentru toți cetățenii, inclusiv pentru românii din străinătate: "Am reușit să punem bazele unui mecanism în care fiecare instituție implicată, respectiv AEP și MAE, să aibă foarte clar stabilite atribuțiile și, în același timp, să evităm orice fel de probleme logistice. Toți cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate vor avea posibilitatea de a vota la cea mai apropiată secție de votare, înregistrându-se în Registrul Electoral. Pentru prima dată, vom reuși să avem date exacte cu pivire la numărul românilor aflați în străinătate și vom ști exact câte secții de votare trebuie înființate."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News