Legea adunărilor publice, modificare. Carmen Dan: E necesar
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Protest - imagine simbol
Protest - imagine simbol
Ministrul de Interne, Carmen Dan, consideră că este necesară actualizarea Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, astfel încât orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi vreodată pusă sub semnul îndoielii. 

"Cred că este necesar să se intervină legislativ, în aşa fel încât să putem aduce în actualitate o lege din 1991. Şi eu, ca ministru, îmi asum acest demers. Sper ca ulterior, odată ce această propunere, iniţiativă legislativă ajunge în Parlament, să dezbatem împreună în aşa fel încât să fie un act care să servească cu totul realităţilor curente.

Şi cred că da, trebuie să ne uităm foarte atent pe tot ce înseamnă legislaţie şi să facem demersurile legale în aşa fel încât orice intervenţie şi orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi vreodată pusă sub semnul îndoielii", a declarat Carmen Dan, la Comisia de apărare a Senatului. 

Ministrul a susţinut că în data de 10 august intervenţia Jandarmeriei a fost doar în sensul asigurării ordinii publice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel