Lege educație fizică. Iohannis a semnat! Anunțul Administraţiei Prezidenţiale
Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Legea pentru aprobarea vizează modalităţile prin care sportivii de performanţă îşi pot desfăşura activitatea sportivă şi condiţiile în care administraţiile publice locale pot finanţa activităţile sportive. Guvernul a aprobat pe 18 mai 2017, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului, astfel încât autorităţile locale vor putea finanţa activităţi sportive în baza unor contracte încheiate cu sportivii în limita unui plafon de maximum 5% din bugetul unităţii administrativ-teritoriale, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului de la momentul respectiv, Marius Dunca.
'Sunt structuri sportive sau cluburi sportive, ori de stat, ori private, care sunt în pragul falimentului. Şi de aceea am solicitat să venim cu o modificare, cu o ordonanţă de urgenţă. În primul rând, ordonanţa de urgenţă va reglementa finanţarea activităţilor sportive de către administraţia publică locală. Sportivii îşi vor putea desfăşura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă. Veniturile realizate din contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente, prevăzute de Codul fiscal', a afirmat Dunca într-o conferinţă de presă.
[citeste si]
El a explicat că actul normativ creează cadrul legal necesar administraţiilor publice locale pentru acordarea sumelor de la buget necesare finanţării 'programelor sportive ale cluburilor de drept public-privat, finanţarea cluburilor sportive de drept privat', notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News