Lege burse elevi, promulgată de Klaus Iohannis
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

"Elevii de la cursurile cu frecvenţă în învăţământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi de burse de ajutor social. (...) Cuantumul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi de bursei de ajutor social se stabileşte anual prin hotărâre de Guvern", prevede actul normativ.

Legea mai prevede că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, bursa de merit sau cu bursa de studiu.

De asemenea, se stipulează şi că pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicale.

"Pentru copiii cu dizabilităţi locomotorii, în vederea integrării acestora în învăţământul cu frecvenţă, se vor achiziţiona elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfăşura într-o sală situată la parterul unităţii", se arată în actul normativ.

Tot joi, Iohannis a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului Nagoya privind accesul la resursele genetice şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora, adoptat la Nagoya la 29 octombrie 2010, semnat de România la 20 septembrie 2011 la New York, la Convenţia privind diversitatea biologică, semnată la 5 iunie 1992 la Rio de Janeiro, şi a Legii privind trecerea oraşului Băneasa, judeţul Constanţa, la rangul de comună.

Vezi și: Legea zootehniei, promulgată de preşedintele Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel