Data publicării:

Mai multe zile pe lună în care puteți rămâne acasă alături de copii. Noi condiții de muncă pentru părinții care au copii cu vârste până-n 11 ani

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea Codul muncii care prevede că salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună.

”La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, stipulează actul normativ.

În situaţia în care ambii părinţi sau reprezentaţi legali sunt salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 81/2018, salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii au obligaţia să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuţiilor care le revin potrivit fişei postului, mai prevede legea promulgată. 

Citește și: Concediu creștere copil 2023. Mai multe zile libere pentru al doilea părinte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel