Data publicării:

Lecţii pentru copiii care nu ştiu să se poarte la restaurant

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
copii la restaurant
copii la restaurant

Alegeri prezidentiale 2024

Ieşitul la restaurant ar trebui să fie un moment agreabil, însă uneori cina se poate transforma în coşmar din cauza copiilor prea turbulenţi. Unor părinţi le este greu să-şi ţină copiii în frâu: potrivit unui sondaj realizat pe 2.000 de persoane, un părinte din cinci nu merge la restaurant pentru că este stânjenit de comportamentul copiilor.

copil la restaurantUnul din doi părinţi nu se simte bine din cauza felului în care se poartă copiii la masă, dar merge la restaurant, în timp ce unul din cinci a fost nevoit să plece mai devreme dintr-o unitate de alimentaţie publică, simţindu-se prost din cauza progeniturii sale, relatează 7sur7.be, citat de <A.

Hotelul Kensington din Londra propune cursuri de educare a copiilor, ca aceştia să se poarte cât de bine se poate la masă. Cursurile vor începe săptămâna viitoare, cu copii între 5 şi 10 ani, părinţii urmând să fie mai în largul lor atunci când ies 'însoţiţi'. Cei mici vor fi învăţaţi să mănânce cu gura închisă, să rămână pe scaun cât durează masa, să ţină coatele pe lângă corp, să se servească de tacâmuri şi nu de degete şi să nu se scoale să plece când se plictisesc. Sunt câteva din sfaturile simple pe care le va da hotelul Kensington nu numai copiilor, ci şi părinţilor. De exemplu, ca să-şi facă micuţii să tacă, ajunge ca părinţii să le facă un semn, ducându-şi degetele la gură.

Pentru a-l face pe copil să mănânce cu tacâmurile, părinţii trebuie să ceară restaurantului tacâmuri speciale pentru cei mici, în caz că există, şi, ca să nu se enerveze, să-l întrebe pe cel mic ce vrea să mănânce, nu să-i impună ceva. Pentru ca juniorii să nu fie tentaţi să se mişte mult, să se joace şi să se certe, părinţii trebuie să nu lase la vedere, pe masă, jocuri şi telefoane mobile. Copiii mai trebuie învăţaţi să spună 'vă rog' şi 'mulţumesc', obişnuindu-se şi aşa să-i respecte pe ceilalţi, încheie 7sur7.be.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel