Le Pen, apel către Macron după violențele de la Paris
Preşedinta Adunării Naţionale franceze (fostul Front Naţional), Marine Le Pen, i-a cerut sâmbătă şefului statului, Emmanuel Macron, răspunsuri 'puternice' la 'suferinţa socială' exprimată de 'vestele galbene', care au manifestat din nou sâmbătă în Franţa, transmite AFP.
'Trebuie ca (Emmanuel Macron) să devină conştient de suferinţa socială şi să-i aducă răspunsuri foarte puternice şi imediate', a declarat Marine Le Pen la Bruxelles, în marja unei reuniuni organizate de partidul naţionalist flamand Vlaams Belang împotriva Pactului mondial asupra migraţiilor, şi la care a fost prezent şi fostul strateg al lui Donald Trump, Steve Bannon.
'Fac apel încă o dată la preşedintele Republicii să ţină cont de suferinţa care este exprimată şi să aducă un răspuns, să iasă de la Elysee', a insistat şefa Adunării Naţionale.
Marine le Pen a refuzat să comenteze cu privire la cele în jur de 1.000 de reţineri efectuate de forţele de ordine. 'Dacă există mai puţine violenţe (decât la manifestaţia din 1 decembrie), bineînţeles că sunt prima care să mă bucur', a afirmat ea.
Pe de altă parte, Marine Le Pen a apreciat că este 'indecent' să fie avută în vedere mai multă migraţie într-o perioadă în care poporul francez 'se revoltă pentru puterea sa de cumpărare şi demnitatea sa'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News