Data actualizării:
Data publicării:

Lazăr a respins cererea lui Kovesi de recuzare a şefului Secţiei de investigare a magistraţilor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

Procurorul general Augustin Lazăr a respins luni cererea depusă de Laura Codruţa Kovesi privind recuzarea şefului Secţiei de investigare a magistraţilor, Gheorghe Stan. 

"Prin ordonanţa din data de 18 februarie 2019, procurorul general al PÎCCJ a dispus respingerea cererii de recuzare formulată de persoana la care faceţi referire (Laura Kovesi - n.r.), în calitate de suspect într-un dosar instrumentat de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, întrucât în art. 67 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură penală legiuitorul a prevăzut expres că este inadmisibilă recuzarea procurorului chemat să decidă asupra recuzării", se arată într-un răspuns al Parchetului General remis Agerpres. 

Pe 15 februarie, fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a fost chemată la Secţia de investigare a magistraţilor pentru a fi audiată într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. 

Cererile depuse de Kovesi



Kovesi a anunţat atunci că a depus două cereri de recuzare - una pe numele procurorului de caz, Adina Florea, şi cealaltă referitoare la şeful Secţiei de investigare a magistraţilor, Gheorghe Stan, motivul fiind "afectarea imparţialităţii". Gheorghe Stan se afla în conducerea Inspecţiei Judiciare, în perioada când pe numele Laurei Kovesi au fost deschise mai multe acţiuni disciplinare. Cererea de recuzare a Adinei Florea a fost respinsă în aceeaşi zi de Gheorghe Stan, după care Augustin Lazăr a respins luni şi a doua cerere. 

Vezi şi: Listă europarlamentare PSD. Anunțul făcut de Dragnea

Kovesi a depus plângere. CEDO, întrebări pentru autorități


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel