Data actualizării:
Data publicării:

Criza din Ucraina a început la București, susține Lavrov

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu pentru Blooomberg că actuala criză din Ucraina își are originile în summit-ul NATO de la București, desfășurat în 2008, când NATO a stabilit, conform oficialului rus, că Ucraina și Georgia vor deveni membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Germania pune cruce aderării Ucrainei la NATO

Lavrov a fost întrebat dacă Ucraina poate deveni membră NATO, variantă exclusă deja de ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, dar și de președintele SUA, Barack Obama.

"Aceasta nu ar fi doar o problemă pentru poporul ucrainean şi pentru NATO, aceasta ar fi o problemă şi pentru Rusia, pentru că am semnat o serie de acorduri cu state NATO conform cărora, iniţial, Alianţa nu se va extinde, apoi, după ce s-a extins contrar acordurilor, că nu vor fi forţe combatante substanţiale pe teritoriile noilor state membre, că nu va fi adusă infrastructură militară la frontierele Rusiei - toate aceste înţelegeri au fost încălcate într-un fel sau altul, iar încercările de admitere a Ucrainei în NATO ar fi foarte nefaste pentru întregul sistem de securitate european, iar Rusia se va opune clar, nu am nimic de ascuns", a răspuns Lavrov, citat de Mediafax.

"Din punctul meu de vedere, totul a început mult mai devreme, în anii 1990, când NATO a stabilit că - în pofida tuturor declaraţiilor despre sfârşitul Războiului Rece şi despre faptul că nicio parte nu l-a câştigat - Alianţa se poate considera un câştigător; dar în termeni practici, criza actuală a început, seminţele acestei crize au fost sădite în anul 2008, în aprilie, în timpul summitului NATO de la Bucureşti, când liderii NATO au afirmat, în declaraţia finală, că Georgia şi Ucraina vor deveni membre ale Alianţei", a mai spus Lavrov.

Cablograma Wikileaks care dezvăluie intențiile Rusiei în Ucraina. Putin pune la îndoială liderii din regiune

 

"Peste câteva luni, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, care a primit cu multă emoţie acest anunţ dată fiind personalitatea sa, a decis că are mandatul de a invada propriul popor şi că poate rezolva prin forţă conflictul din Osetia de Sud. În mod clar, a fost motivat de aceste promisiuni făcute de NATO. Referitor la acest aspect, cum se întâmplă acum în Ucraina, Saakaşvili, imediat după ce a făcut acest lucru, a început să distrugă monumente ale eroilor din al II-lea Război Mondial. Acest curent neofascist este foarte vizibil în contextul invitaţiilor de aderare la NATO, în contextul politicilor celor care cred că Ucraina trebuie să adere la NATO", a adăugat ministrul de Externe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel