„Lavanda este o minune. Nu e aur mov”. Trucuri pentru a obține beneficii mari
Narcisa Iorga a scris despre beneficiile lavandei.
„Apa florală de lavandă e prea puțin apreciată, la noi, față de câte beneficii aduce, prin proprietățile plantei transmise prin distilare. E adevărat, pare o preocupare destul de nouă în România, cultivarea, asta, a lavandei, dar nu e. Înainte de 89, în țara noastră erau câteva sute de hectare cultivate cu lavandă, pentru industria cosmeticelor. Institutul de Cercetare Fundulea reușise o încrucișare între mai multe soiuri, obținând varianta Codreanca a lavandei.
Se mai găsesc și astăzi butași Codreanca, dar, din păcate, Institutul Fundulea este o ruină. Abia dacă mai respiră... Cultivarea lavandei pare, așa, un fel de fiță, pentru care mulți mă invidiază. Nu e! E mult de muncă până să ajungi la fotografiile din câmpul mov și nu vă mai spun ce e după înflorire. În ultimii ani, aud tot mai des de câmpuri de lavandă abandonate sau ”întoarse” cu plugul, pentru că nu sunt profitabile. Credeți-mă, mi se rupe sufletul, când știu cât de benefică este această plantă, cât de apreciată este în țări arabe și cum noi ne batem joc de tot binele pe care ni-l dă Dumnezeu”, a scris Narcisa Iorga.
„Înainte de a avea propria cultură, citeam neîncrezătoare articolele despre proprietățile lavandei. Cât timp am studiat masteratul de Produse Farmaceutice și Cosmetice, am învățat mai ales unde să caut informații științifice. Am avut noroc să le pot verifica chiar la mine, în laborator, apoi, să le testez pe propria familie, înainte de a le recomanda altora.
Lavanda este o minune. Nu e aur mov. Expresia asta e pentru naivii care cred că se pot îmbogăți ușor. Eu nu cred în ea. Pentru vremurile pe care le trăim, stresante, agitate, suprasolicitante ale sistemului nervos, care se manifestă, apoi, prin tot felul de reacții asupra organismului, inclusiv sau mai ales pe piele, lavanda este o minune, da!
Apa florală de lavandă, pe care o obțin din distilarea florilor din soiul Lavandula Angustifolia, nu din lavandin, o recomand a fi folosită atât pe piele, ca produs cosmetic - mai ales pentru tenurile uscate, mature, pe care le hidratează și cărora le redă elasticitatea și luminozitatea, dar și pentru tenul acneic, lavanda având proprietăți cicatrizante și antibacteriene. O recomand și ca relaxant ambiental. Lavanda relaxează mintea, induce o stare de linişte emoţională şi de echilibru. Este recomandată de specialiștii în tratamente naturiste în insomnii, în stări de anxietate, depresie, în palpitaţii pe fond nervos.
Noi o folosim înainte de culcare, mai ales după zile grele, în care somnul, în loc să vină, fuge de noi. Pulverizăm pe perne și lenjerie, pe perdele și pe tapițerii, pe față și pe corp. Alungă țânțarii și-l cheamă rapid pe Moș Ene”, a mai scris Narcisa Iorga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News