Laurenţiu Cazan, validat membru al ATOP Bucureşti
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Laurențiu Cazan
Laurențiu Cazan
Şeful Jandarmeriei Capitalei, Laurenţiu Cazan, a fost validat miercuri ca membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a Municipiului Bucureşti, în locul lui Alin Mastan, conform unei hotărâri adoptate de Consiliul General.

În raportul de specialitate sunt citate prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, conform cărora din cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică face parte şeful Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, alături de Şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, şase consilieri desemnaţi de CGMB, trei reprezentanţi ai comunităţii, şeful ISU.

Pe 29 august, maiorul Laurenţiu Cazan a fost împuternicit pe o perioadă de şase luni în funcţia de şef al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, ca urmare a încetării mandatului lt. col. Alin Mastan în această funcţie. Roxana Wring (USR) a atras atenţia asupra faptului că maiorul Laurenţiu Cazan este cercetat în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august.

Preşedintele de şedinţă, Claudiu Catana (ALDE), a replicat că şeful Direcţiei Generale de Jandarmi a Capitalei este membru de drept al ATOP, iar Tudor Tim Ionescu (ALDE) a subliniat că, potrivit Constituţiei, orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definită a hotărârii judecătoreşti de condamnare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel