Laurențiu Ganea - Cântarea cântărilor, în premieră mondială. Este o lucrare care aparține patrimoniului UNIVERSAL
Laurențiu Ganea, compozitor și Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România a vorbit la interviurile DCNews despre lucrarea sa de mare succes "Cântarea Cântărilor", care s-a bucurat de un succes enorm, atât la Londra cât și la București.
"Întotdeauna am fost bucuros să prezint autenticul, să știe tinerii de unde venim. Am luat din aceste creații autentice și necopiindu-le, le-am adus în creația mea. Aici aș sublinia doar două lucrări: una este o doină pentru instrument solo, care a fost premiată la Viena și m-a bucurat foarte mult. Apoi a fost Cântarea Cântărilor, pe care am prezentat-o și la Londra și în noiembrie 2015 în București. Am avut sala plină. A fost la Templul Coral, cu o distribuție extraordinară. Cred că orice muzician și-ar dori așa ceva. Am avut cei mai buni interpreți din țară și cred că unii sunt cei mai buni din Europa. Într-adevăr, am lucrat foarte mult la această lucrare, a fost de fapt o premieră mondială, pentru că până acum foarte mulți compozitori s-au aplecat să compună muzică pe aceste texte, care sunt vechi de 3000 de ani, ale Regelui Solomon," a spus Laurențiu Ganea.
A lucrat mai mulți ani
Compozitorul spune că a păstrat instrumentele originale din Biblie, iar Templul Coral a fost plin în seara lansării compoziției. El spune că se aștepta să muncească doar câteva luni de zile, însă lucrarea a durat ani de zile.
"Eu am spus că vreau sa respect textul original, deși nu aveam nicio cunoștință de limbă ebraică. Am luat-o ușor și din 2009, o lucrare pe care o bănuiam că îmi va lua cam 6-7 luni, mi-a luat ani de zile. Am prezentat-o la Londra, acolo unde am avut mai întâi o prelegere. După conferință am prezentat lucrarea cu muzicieni din Londra. Atunci când am conceput-o, am considerat că este bine să fie cât mai aproape de tradiția lor. Am ales și instrumentele să fie cele menționate în Biblie, ori unele care sunt foarte asemănătoare cu acestea: flaut, clarinet, fagod, harpă și percuționiști în afară de tenor și soprană. Totodată, am încercat să păstrez și să oglindesc într-un fel, sonoritatea cântului sinanogal vechi, original, îmbinat cu unele sonorități ale folclorului zonal. Am reușit, pentru că am primit ecouri pozitive de la specialiști. Am prezentat-o și la București, la Templul Coral, care a fost arhiplin. Majoritatea au fost creștini acolo. Este o lucrare care aparține patrimoniului universal. Este o lucrare care a pus seme de întrebare multora. Ce caută în Biblie o poveste de dragoste?" a mai spus Laurențiu Ganea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News