Laura Codruţa Kövesi: Parchetul European îşi poate începe activitatea la 1 iunie
Parchetul European, un nou organism de luptă împotriva infracţiunilor la bugetul UE, va putea începe anchetele la 1 iunie, după câteva luni de întârziere, a estimat şefa acestuia, Laura Codruţa Kövesi, potrivit unui comunicat publicat miercuri, notează AFP.
Procurorul-şef le-a trimis o scrisoare comisarilor europeni pentru justiţie, Didier Reynders, şi bugetului, Johannes Hahn, pentru a le propune această dată, potrivit comunicatului dat publicităţii de parchetul european. Această nouă instanţă trebuia iniţial să-şi înceapă activitatea în noiembrie 2020. Dar termenul a fost amânat de mai multe ori, din cauza întârzierilor în desemnarea procurorilor delegaţi de către cele 22 de state participante la această cooperare consolidată.
Comisia Europeană va fi însărcinată să aprobe data de începere a operaţiunilor. Didier Reynders a cerut în repetate rânduri să înceapă cât mai curând posibil, cel puţin în prima jumătate a anului, subliniind urgenţa de a dispune de acest nou instrument pentru protejarea bugetului multianual al UE şi a planului masiv de redresare ataşat de aceasta.
Parchetul european a numit deja cel puţin un procuror delegat pentru zece din cele 22 de state membre (Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Germania, Lituania, Olanda, România, Slovacia), a precizat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a acestei instanţe, Tine Hollevoet. 'Pe baza procedurilor în curs, suntem siguri că vom avea cel puţin un procuror delegat pe stat membru până la 1 iunie', o condiţie care trebuie îndeplinită pentru a începe activitatea, a indicat ea.
Numărul acestor procurori delegaţi se ridică acum la 40, după numirile făcute miercuri de colegiul Parchetului European, alcătuit din românca Laura Codruţa Kövesi şi 22 de procurori (unul pentru fiecare stat membru). Colegiul a validat trei dintre candidaţii propuşi de Bulgaria, dar a respins patru din aceeaşi ţară, considerând că nu îndeplineau criteriile cerute.
Acesta mai trebuie să decidă, în special, asupra celor cinci candidaţi propuşi de Franţa. Parchetul European va avea puterea să cerceteze, să urmărească penal şi să trimită în faţa instanţelor naţionale autorii infracţiunilor care afectează interese financiare ale Uniunii. El a fost instalat la sfârşitul lunii septembrie 2020 la Luxemburg, unde au depus jurământul Laura Codruţa Kövesi, fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România. şi echipa sa de 22 de procurori.
Procurorii delegaţi vor fi responsabili în ţara lor cu desfăşurarea anchetelor. Din cele 27 de ţări ale UE, cinci nu participă la Parchetul European: Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca. Această autoritate independentă este competentă pentru frauda la fondurile europene, frauda TVA (pentru infracţiuni care implică mai mult de zece milioane de euro), corupţie. O criminalitate care reprezintă între 30 şi 60 de miliarde de euro pe an, potrivit Laurei Codruţa Kövesi, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News