Data publicării:
Laserul de la Măgurele. Daniel Florea: Poate aduce până la 1,2 miliarde de euro anual
Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a discutat, marţi, 1 august, la emisiunea DCNews Live , despre laserul de la Măgurele.
„Nu a existat până acum o viziune"
„Pentru mine e o surpriză faptul că, deşi laserul va fi perfect funcţional la 1 ianuarie 2019, totuşi nu s-a reuşit să se facă o viziune care să permită şi exploatarea sută la sută a acestuia. El are nişte aplicaţii extraordinare în ştiinţă, va atrage mulţi specialişti. Va atrage mulţi bani la bugetul de stat şi local. Cu toate acestea, nu a existat până acum o viziune de dezvoltare a zonei", a precizat primarul Sectorului 5.
Memorandum
Daniel Florea spune că a purtat discuţii cu premierul României, Gabriela Firea, miniştri, dar şi cu primarul de la Măgurele, „pentru ca împreună să facem un memorandum prin care Guvernul să-şi asume acest proiect ca unul naţional, de importanţă deosebită şi să putem să dezvoltăm zona".
1,2 miliarde de euro anual
„În momentul în care va fi gata dezvoltarea şi laserul va fi funcţional, se spune că ar putea să aducă până la 1,2 miliarde de euro anual la bugetul de stat", a declarat primarul Sectorului 5.
„Nu e în regulă, din punct de vedere al dezvoltării noastre"
În cadrul interviului, s-a specificat că mai există astfel de lasere în Cehia şi Ungaria. Primarul Sectorului 5 a spus că „ei au făcut deja infrastructura şi aşteaptă să pună în funcţiune laserul. Noi întâi punem în funcţiune laserul şi după aia facem infrastructura. Ceea ce nu e în regulă, din punct de vedere al dezvoltării noastre. Ar trebui să creeze 12.000 de locuri de muncă. Este dificil de crezut că Măgurele, care are 11.000 de locuitori, poate să absoarbă 12.000 de oameni. (...) Ar trebui să atragem firmele interesate în cercetare-dezvoltare, va trebui să dezvoltăm o zonă în care aceşti oameni să poată să trăiască, şi ei, şi familiile, şi copiii".
[citeste si]
Răspunsul complet poate fi ascultat în filmarea de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News