Lansare de album: Sicksound Crew, cu ”Atenție, se închid ușile!”
SickSound Crew lansează albumul “Atenție, se închid ușile!" în Kulturhaus, pe 9 mai, ora 22:00. Concertul este organizat de Slam Poetry Bucharest și va fi urmat de un turneu de promovare al albumului în țară.
Autor: Mădălina Grasu
[caption id="attachment_310638" align="alignleft" width="207"] Sursa foto: www.sicksoundcrew.ro[/caption]SickSound Crew este un crew artistic independent - nu o trupă - alcătuit din formațiile: The Bridge Committee (JaZZ 8 & Kent Archie), In Extremis (Swift & Esra), MC-ii Qishta Ceinaru și Clue, plus producătorul Havana (Havana Productions). “Atenție, se închid ușile!” este primul album realizat în România într-o astfel de formulă de colaborare artistică.
În concertul de pe 9 mai din Kulturhaus, alături de SickSound Crew vor urca pe scenă O.N, Smokey & Krem și Andrea Șofronie, cu care s-a colaborat și pentru realizarea unor piese de pe album. Acesta poate fi descărcat integral de pe site-ul oficial al trupei.
Prețul unui bilet este de 15 RON și se poate procura din rețeaua myticket.ro sau de la intrarea în club.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News