Data publicării:

Lac de Gafsa, miracol sau blestem?

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Descoperire de senzație făcută de păstorii tunisieni, în urmă cu câteva săptămâni, la 25 de kilometri de orașul Gafsa. Ei au găsit un lac nou format și nici până în prezent nu există o explicație oficială a ivirii acestei acumulări de apă care se întinde pe o suprafață de peste un hectar și care ar avea o adâncime de 10-18 metri. În pofida avertismentelor lansate de către autorități că apa lacului ar putea fi radioactivă, tunisienii au improvizat aici o adevărată plajă.

Potrivit The Independent, apa misteriosului lac, descoperit recent de către păstorii tunisieni în mijlocul deșertului, și-a schimbat deja culoarea, datorită înmulțirii algelor, scrie descopera.ro.

Dacă, la început, apa din lac era limpede şi de culoare albastru-turcoaz, acum ea a devenit verzuie şi tulbure, ceea ce confirmă că este vorba despre o apă stagnantă.

În pofida faptului că autorităţile au transmis avertizări că apa ar putea fi contaminată ori chiar radioactivă şi potenţial cancerigenă, deoarece în zonă există depozite de fosfaţi (ce pot fi uneori radioactivi), localnicii profită deja de apa şi plaja apărute peste noapte în țara lor extrem de secetoasă.

Citește și După gaura din Siberia, o altă minune a apărut în deșert

„Unii spun că e un miracol, alţii cred că e un blestem", a declarat jurnalistul Lakhdar Souid, pentru France 24.

Până în prezent nu există o explicaţie oficială a ivirii lacului, pe care localnicii l-au numit Lac de Gafsa; unii geologi cred că activitatea seismică ar fi determinat ridicarea spre suprafaţă a apelor din pânza freatică, dar nu toţi specialiştii sunt de acord cu această idee.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel