La vorbe înainte, la arme înapoi. Țările care au uitat de promisiunile făcute Ucrainei. Polonia e fruntașă la ajutor: 100%
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto pexels ilustrativ
foto pexels ilustrativ
Nu toate țările și-au onorat promisiunile publice față de Ucraina. În cazul unora, au rămas doar atât: simple vorbe. 

Țările occidentale i-au promis Ucrainei ajutoare militare în valoare de 80,7 miliarde de euro. Însă numai 10 dintre ele şi-au îndeplinit promisiunile până acum, scrie cotidianul german Bild, citând un studiu realizat de Kiel Institute for the World Economy.

Polonia e pe primul loc în privinţa acordării de ajutor militar. Ţara a livrat armele promise în proporţie de 100%, cu o valoare totală de 1,8 miliarde de euro. Dacă ne raportăm doar la cifrele absolute, Polonia e depăşită numai de SUA, care a aprovizionat Ucraina cu arme în valoare de 2,33 miliarde de euro, adică 38,4% din totalul de 6,3 miliarde de euro promis, citează Rador. 

Celelalte ţări care şi-au onorat promisiunea de a trimite armament sunt Letonia (220 milioane euro), Franţa (160), Italia (150), Belgia (80), Luxembourg (50), Finlanda (30), Slovenia (10), Bulgaria (3,5) şi Austria (3,3).

În cifre absolute, Polonia şi SUA sunt urmate de Regatul Unit, care s-a angajat să ajute Ucraina cu arme în valoare de 1,12 miliarde euro. Ţara şi-a onorat promisiunea în proporţie de 90,7%. Canada a livrat deja 82,5% din armamentul promis, cu o valoare totală de 920 milioane de euro.

Estonia a trimis 98% din armamentul promis, în total 250 milioane de euro, Norvegia 96% din totalul de 450 milioane, Cehia 88,9% din 260 milioane, Olanda 84,9% din 80 milioane şi Lituania 82,6% din 50 milioane.

După aceste ţări urmează Slovacia, Spania, Suedia, Danemarca şi Australia.

Cea mai mare economie europeană, Germania, i-a livrat Ucrainei arme valorând doar 269 de milioane de euro, onorându-şi promisiunea doar în proporţie de 39,9%.

Noua Zeelandă a trimis un ajutor militar mai degrabă modest (31% din 3,6 milioane euro), iar Grecia a livrat doar 5,8% din totalul de 250 milioane de euro.

Concomitent, Coreea de Sud, Portugalia, România şi Croaţia nu i-au trimis încă Ucrainei nici măcar o parte din armele promise.

Unde este România

Într-o conferință de presă, președintele Klaus Iohannis a dat de înțeles că și România ajută, dar, pentru securitatea ei, e mai bine să nu se laude, dată fiind proximitatea de zona de conflict. 

Întrebat dată România a trimis arme grele în Ucraina și dacă da, de ce nu s-a comunicat public, așa cum fac alte țări, președintele Klaus Iohannis a răspuns: ”Eu pot să vă spun ce am spus si cu alte ocazii. Suntem în război, nu într-o situație pe care o povestim, în liniște, la o cafea. Războiul se desfășoară lângă noi și e înțelept să nu dai informații vitale adversarului. Noi declarăm public că noi ajutăm Ucraina cu tot ce putem și asta facem”.

La insistențele reporterului, președintele a continuat: ”Asta este abordarea noastră fiindcă suntem vecini direcți cu Ucraina și credem că așa este mai bine pentru noi și pentru Ucraina să-i ajutăm”. 

Pe de altă parte, Germania ar bloca ajutorul stabilit pentru Ucraina, în timp ce Franța avertizează Kiev-ul că războiul nu se va încheia prin acțiuni militare. 

Germania amână acordarea unui pachet de ajutor de nouă miliarde de euro Ucrainei, care a fost decis la summitul UE de la sfârşitul lunii iunie.

Publicaţia "Corriere della Sera" informează, duminică, citând surse de la Bruxelles şi Kiev, că ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, nu aprobă intenţia Comisiei Europene de a finanţa ajutorul Ucrainei din datoria comună europeană, aşa cum a fost cazul în timpul pandemiei de coronavirus. Până acum, Berlinul a aprobat doar prima tranşă de un miliard de euro, care ar trebui să fie primită până la sfârşitul lunii iulie. Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel