Data publicării:

La un pas de o tragedie uriașă! Șofer român de TIR, mort de beat, aproape să producă un ”MASACRU”

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto ilustrativ Pixabay/ Șofer român de TIR, mort de beat, la un pas de o tragedie uriașă
foto ilustrativ Pixabay/ Șofer român de TIR, mort de beat, la un pas de o tragedie uriașă

Un șofer român de TIR, sub influența alcoolului, a fost la un pas să producă o tragedie de proporții în Italia. 

Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost aproape să lovească în plin o cisternă plină cu gaz metan şi combustibil într-o benzinărie din San Bonifacio, provincia Verona, regiunea Veneto, Italia. Românul ar fi intrat cu TIR-ul în depozitul de gaz metan și combustibil al unei stații de benzină din San Bonifacio. Tragedia a fost evitată de un șofer venețian care, conducând un alt vehicul greu, l-a oprit la timp și s-a pus în fața lui, lateral, scrie stiridiaspora.ro

Românul avea nu mai puțin de 2,13 alcool pur în aerul expirat, arată sursa citată. Pentru conducerea vehiculelor de acea dimensiune, toleranța este zero.

”În spatele meu, la vreo cincizeci de metri, am văzut un camion albastru ca al meu care se apropia de bară. Am crezut că șoferul era distras”, spune Marco, șoferul salvator, pentru larena.it, ”dar o clipă mai târziu l-am văzut îndreptându-se spre cabina mea. Eram la telefon, am avut doar timp să-l rog pe colegul cu care vorbeam să-i spună soției că o iubesc”. 

”Doar la bordul unei mașini este posibil să opresc un astfel de vehicul”, a explicat el, care a plecat pe urmele TIR-ului condus de român. Între timp, a apelat poliția. 

”Pericol imens pentru oricine”

”Omul acela mă făcuse să-mi risc viața și era un pericol imens pentru oricine. Când l-am văzut îndreptându-se spre distribuitor (multi-combustibil B-Petrol), m-am gândit cum aș putea să-l opresc”, continuă povestea Marco.

După ce a atins o coloană de metan și un automobilist ocupat cu realimentarea, Marco l-a prins din urmă pe român, blocându-i camionul. El a fost urmat, la scurt timp, de poliția locală. Șoferul român se pare că era adormit când au bătut polițiștii în geamul cabinei, îngrijorați de starea sa de sănătate. 

O situație de proporții uriașe a fost evitată

”Fără pregătirea lui Marco am fi riscat un masacru”, spun agenții Sambonifacese, care adaugă ”deoarece această uzină este una dintre cele mai mari din provincie, are silozuri de depozitare a gazului metan înghețat, dar are și GPL și benzină. Consecințele după o posibilă explozie sunt de neimaginat”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel