La un pas de înec. Un bărbat și fiul acestuia, salvați din mijlocul Siretului
Pompierii din Botoșani au intervenit de urgență în cazul a două persoane care au fost la un pas să se înece în mijlocul Siretului.
În urmă cu puțin timp, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unui bărbat de 37 de ani și a fiului acestuia, în vârstă de 14 ani, din apele umflate ale râului Siret. Cei doi au încercat să traverseze râul cu o căruță și s-au aflat la un pas de înec.
”Reamintim populației că până sâmbătă la ora 10:00, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, caracterizate de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.
Pentru evitarea situațiilor care pot pune în pericol viața, generate de creșterea debitelor pe anumite cursuri de apă, facem un apel către cetățeni să evite traversările prin curenții de apă și să nu se apropie de maluri”, se arată într-un comunicat al IGSU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News