Am văzut oameni speriaţi la casă, care-şi numără în gând produsele şi fac calcule fulger în timp ce curge banda. I-am văzut mai bine azi, fără mască. Am putut număra şi eu odată cu ei, pentru că li se citea clar toată aritmetica de pe vârful buzelor. 

Am fost în hipermarket. Am văzut mere roşii. Am văzut măsline. Şi detergenţi. Şi bătrâni cu coşuri  goale. Şi mâncăcioşi, ca să nu zic burduhoşi, cu cărucioare pline ochi. Am văzut trişti şi nemâncaţi şi-am mai văzut preasătui cu râs zgomotos şi priviri sfidătoare către cei care întind mâna spre hârtia igienică reciclată, aia gri, urâtă, “glaspapir” şi nu iau din raft, aşa ca ei, din aia fină, pufoasă şi mătăsoasă de la trei straturi în sus, cu miros de piersici sau portocale de Sicilia. Am mai văzut şi iaurt. Şi-acolo, la iaurturi, m-a oprit o bătrânică firavă, cu nişte ochi albaştri-grăitori precum ai bunicuţelor din poveşti, care m-a rugat să-i citesc preţurile la lactate:

“- Draga mamii, care-i cel mai ieftin de aici?

 - Ăsta de 60 de bani.

 - Şi mai ieftin nu e? Are şi fructe? Că mi-a zis nepoţica să-i iau cu căpşuni.

 - E simplu. Alea cu căpşuni sunt aici jos...de la 2 lei şi ceva.”

Mi-a mulţumit. A luat un set de patru iaurturi simple la 60 de bani bucata şi a dat să plece. Apoi s-a întors, a rupt “oferta 3+1” pe jumătate şi a ales să pună în coş doar două. În acel moment, am simţit pe la urechi un curent de aer. Era unul din burtoşii care mişunau pe lângă noi şi care a înhăţat în fugă aproape jumătate de raft de caşcaval: mare, mic, gros, subţire, maturat 2 luni, maturat 6 luni, la ţiplă, la caserolă, la folie, în ceară, în scoarţă de brad, afumat, neafumat, cu găuri, fără găuri, cu ierburi, cu crustă de piper, la rolă, la burduf, la triunghi, la “dă-i Doamne”.

Două feliuţe de "orice" vs. şase kile de cârnaţi

Am văzut, la vitrină, oameni îmbrăcaţi simplu care cereau, de-un prânz muncitoresc, două “mai groase” de parizer şi două de caşcaval. Şi tot acolo, imediat după cel cu feliuţele, am mai văzut “bogaţi” care nu mai pridideau cu cele de-ale gurii: “Daţi-mi două batoane din alea din spate, cinci salamuri, două de cârnaţi, patru de mici, trei de pulpe, două de carne tocată şi un kil jumate de măsline.” Să fi fost pomană? Că picnic la zero grade nu prea merge. Sigur că trebuie să serveşti ceva la o petrecere sau o nuntă, că doar n-o să mănânci şerveţele! Dar am vaga impresie că vraful de cârnaţi şi şunci şi telemea de şase feluri era doar pentru micul dejun, nu pentru vreo chermeză.

Cât mănânci? Că faci pleonexie! M-a luat o stare de nestare când mi-am amintit de o altă bătrânică pe care o văzusem în vară, la casă la supermarket şi care-şi număra, unul cu unul, nişte bănuţi arămii de-alde 5 bani ca să achite două îngheţate la vafă. Nu era de-a străzii, a fost şi ea ”cineva” la viaţa ei: profesoară de engleză. O cunoşteam. Purta un capoţel îngrijit şi curat, dar la ce bun dacă n-avea în buzunarele lui cât îi trebuie? Nu ştiu cum se face, dar Dumnezeu le aşează pe toate în contrast, cât să ne supere ochiul câteodată. După muncitorul care cerea mezeluri cât pentru un sandviş a apărut cel cu lista ca de la Casa de comenzi din anii ‘80. După bunica cu îngheţata vafe a urmat, la casă, unul cu două canistre uriaşe de ulei extravirgin şi-n spatele lui un altul cu toate sortimentele pământului de ciocolată fină belgiană, brânză Rockford, cremă de whisky şi hârtie igienică “cu briză oceanică.”

Pun pariu că multe se aruncă. Fructele exotice se strică după vreo două zile dacă nu sunt mâncate, carnea luată cu kilele, “să fie”, se alterează, brânzeturile nobile se împut şi ele, la o adică, afumăturile boiereşti prind mâzgă dacă sunt uitate prin bucătărie, untul râncezeşte (mai ales ăla luat la ofertă de câte 5 pachete, că “nu se ştie”), pâinea de 10 lei mucegăieşte la fel ca franzela de 1 leu. N-am înţeles niciodată de ce unii oameni, atunci când dau de bani, cumpără compulsiv două raioane şi jumătate într-o singură după amiază. Şi apoi aruncă sau dau la câini. Dacă dau!

Baba cu iaurtu' mi-a mulţumit. Şi mi-a redat speranţa în România Civilizată

Am fost la market. Şi am văzut pe unii care pun în coş margarină dar şi pe alţii care iau untul de masă eco cel mai fin, uşor tartinabil, cu sare de mare, cu raport optim de Omega 3 - Omega 6 şi 82% grăsime. Să nu vă aud că spuneţi că ăia cu margarina sunt zgârciţi! Sau că “baba cu iaurtul” de 60 de bani are sechele din comunism şi, deşi are tolba plină de bani şi pensie frumoasă, preferă să-i ţină la batistă şi refuză să-i ia nepoatei ceva mai bun şi mai scump. N-aş zice. Bătrâna care a rupt iaurturile 3+1 pe din două avea ceva pe chipul ei care-mi spunea că nu e vreo hapsână, că nu e deloc o bunică rea, ci doar că nu are. Sau dacă are, nu-şi permite. Şi-am mai văzut ceva la market: băieţii cu cinci salamuri la subraţ m-au atenţionat “finuţ”, atât de finuţ că doar ce nu s-au urcat cu căruciorul pe călcâiele mele: “Haideţi, domniţă, la stânga sau la dreapta? Ne faceţi şi nouă loc? Că văd că sunteţi nehotărâtă.” Pe când, bătrâna cu iaurturile ei fără căpşuni, şi alea doar două, mi-a zis: “Iubita mea, fii drăguţă şi ajută-mă, te rog!” iar la sfârşit a completat “Îţi mulţumesc. Şi iartă-mă că am îndrăznit, n-am avut ochelarii ăia buni la mine.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News