Data actualizării: 08.12.2015 10:09
Data publicării: 06.12.2015 12:40

La revocarea Consiliului Național pro-Plagiat

Autor: Dumitru Sandu | Categorie: Politica

Dumitru Sandu, profesor la Universitatea din Bucureşti, catedra de Sociologie a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, a scris o analiză politică pentru dcnews.ro, despre revocarea Comisiei Naționale de Etică.

Iată analiza politică scrisă de Dumitru Sandu pentru dcnews.ro:

Optimism, pesimism?

Optimism moderat. Este prima dată, începând din 2012, când un ministru al educației, domnul Adrian Curaj, notează faimosul Consiliu Național de Etică (CNE, în fapt un Consiliu Național pro-Plagiat) prin calificativul "revocare". Nu ni se mai spune, în linia începută cu Liviu Pop, continuată cu Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie și încheiată cu Sorin Câmpeanu, că CNE ar fi singurul organism abilitat să îi judece pe demnitari. Să îi judece, adică să inventeze argumente pentru ca negrul să devină alb și plagiatul copy-paste, cu blocuri masive de texte fără citare corespunzătoare, să fie declarat ca operă de mare originalitate. A fost o mare manipulare condusă de oameni de partid puși în funcție de ministru. Au răstălmăcit un articol din OUG 28/2011 pentru a apăra un politician sau altul, în seria Victor Ponta, Gabriel Oprea, Olguța Vasilescu.

Cu această revocare a început rezolvarea problemei?

Da, și ministrul Curaj, împreună cu primul-ministru Dacian Cioloș care, probabil, nu este străin de decizie, merită felicitări și sprijin de specificare a opțiunii. Sunt doi pași importanți în direcția bunelor practici. În primul rând recunoașterea faptului că universitățile care acordă titlurile trebuie să aibă cuvântul hotărâtor în revocarea titlurilor de doctor pentru cei care au plagiat. Eliminarea unui organism de partid (în fapt, indiferent cum a fost definit în formă), precum CNE, din ecuația evaluării doctoratelor la demnitari este al doilea pas important. Se lasă drum liber pentru găsirea soluției normale. Revocarea CNE este o idee mult mai bună decât cea vehiculată alternativ în media, după anunțul făcut de ministrul Curaj. După acest anunț a apărut în media și alternativa de simplă schimbare a membrilor Consiliului. Premisa implicită într-o astfel de abordare nu se susține. Prin alternativa menționată să subscrie la ideea că fostul ministru Daniel Funeriu a numit un Consiliu ”bun” și că OUG 28 /2011 ar fi fost plină de bune intenții prin scoaterea demnitarilor de sub decizia universităților în caz de suspiciune de plagiat. Se pot face considerații pe profesionalismul și etica profesională a Consiliului în diversele lui configurații. Nu intru acum, însă, pe acest drum. Structura instituțională a fost proastă și , dacă se va perpetua în orice formă, va permite oricând ”albirea” unui demnitar puternic – prim-ministru, ministru al educației, ministru de interne, primar de mare oraș etc. – în măsura în care teza sa de doctorat , susceptibilă de plagiat, va fi judecată de un Consiliu subordonat ministrului educației, la rândul lui dependent de partidul sau rețeaua care l-a adus acolo.

Noul drum de soluționare, cu Academia și Consiliul Rectorilor, este calea regală?

Procedural, în logica de principiu foarte abstract, da. În logică istorică , "nu" sau "mai mult nu decât da". Consiliul Rectorilor s-a remarcat până acum prin măsuri conservatoare, în sensul apărării deschise sau tacite a reglementărilor care favorizează plagiatorii recunoscuți ca atare de instanțele de evaluare universitară de tipul Comisiei de Etică de la Universitatea București. Consiliul Rectorilor a susținut din plin idei bizare, dezonorante pentru credibilitatea învățământului românesc, precum cea care stipulează că "Titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației si Cercetării Științifice renunțarea la titlul in cauza" (vezi art. 12 în OUG 94/2014). Era exact ceea ce mai trebuia plagiatorului pentru a scăpa de complicații morale și juridice. Să mergi acum, ca ministru al educației, la același Consiliu al Rectorilor și să îi soliciți o măsură reformistă de prevenire și penalizare a plagiatului este cu puține șanse de succes. Evident, o schimbare de atitudine la acest Consiliu, în sensul angajării efective pe drumul reformelor antiplagiat ar fi de salutat. La Academia Română nu îmi aduc aminte să fi fost dat un comunicat de presă de condamnare a plagiatului Victor Ponta sau a procedurilor de blocare a demersului înaintat de Comisia de Etică a Universității București în cazul plagiatului menționat. În plus, dacă nu se găsesc căile de soluționare în spațiul legislativ actual și se trece pe soluția proiect de act normativ aprobat în Parlament, drumul se închide aproape sigur. Funcție de temă, în Parlament exisă putere și opoziție sau coaliție transpartinică. Pe combaterea plagiatului există o probabilitate foarte mare să constatăm ca, explicit sau mascat, avem de a face cu un gen de coaliție transpartinică. Ar putea fi un comportament similar cu cel observat la voturile date de parlamentari pentru mărirea propriilor pensii sau salarii. Doctoratul nemuncit, luat prin fraudă este tot un privilegiu pe care mulți dintre parlamentari nu vor ezita, foarte probabil, să și-l apere actual sau anticipativ. Ca argument empiric suplimentar , în favoarea așteptării anterior formulate, aș menționa simpla observație că un șir lung de profesori universitari parlamentari s-au prefăcut ca nu observă plagiatele demnitarilor atunci când au fost dezbătute. Solidaritatea de partid sau de rețea transpartinică a fost mult mai puternică decât integritatea universitară pe care o cerea calitatea de profesor.

Calea aleasă va bloca bunele intenții?

Într-un guvern venit pe valul protestelor împotriva lanțurilor de corupție vizibile în contextul tragediei de la Colectiv va fi foarte greu să se mai facă legi, regulamente , comisii sau consilii cu dedicație pentru un demnitar sau altul care "a plagiat, dar e bun profesionist în domeniul lui" sau "a plagiat, dar a adus creștere economică". În acest context, ministrul Curaj și, în bună măsură guvernul Cioloș, nu vor avea de ales, cred. Vor trebui să realizeze, în fapt, ceea ce au promis în principiu: universitatea care a susținut întregul proces doctoral trebuie să fie și cea care are un cuvânt hotărâtor în retragerea titlurilor de doctorat subminate de plagiatul autorilor lor; protecția plagiatului la demnitari prin mecanismul politic "Minister – CNE sau similar" trebuie să înceteze; mecanisme de transparență totală pe tot lanțul de circuit al tezelor de doctorat (inclusiv publicarea tezelor de doctorat pe un site dedicat). Mai concret: binomul "comisii de etica universitară – CNATDCU" trebuie să își reia funcționalitatea normală în evaluarea suspiciunilor de plagiat; școlile doctorale "de carton" care nu sunt capabile să reacționeze la coordonatori de doctorate pe care îi au și care au produs serii de doctoranzi cu plagiate clar identificate, trebuie să fie puse în situația de a decide între a rămâne ca școli sau a penaliza plagiatele din propria gradină; statuarea unei proceduri clare de identificare în primul rând a plagiatului copy-paste, pe blocuri de text preluate fără ghilimele și fără citare directă, explicită, a sursei (nu la sfârșit de volum, fără specificare clară a operei, autorului, anului, pagini de unde s-a făcut preluarea ) și, implicit, de sancționare rapidă a doctorilor cu teze afectate de acest gen de plagiat.

Sunt soluții care pot și trebuie să fie adoptate rapid și altele care iau timp și presupun modificări legislative de profunzime. Totul este să fie evitată calea de a trece totul în seama unei presupuse rezolvări serioase care va ave loc, însă, la calendele grecești. Pentru exemplificare, reamintesc: Ministerul nu are decât să realizeze că nu există nici un articol de lege care dă exclusivitate CNE în evaluarea plagiatului la demnitari. Pe decizii contradictorii CNE- comisie de etică a unei universități Ministerul Educației trebuie să aleagă argumentat. Este suficient să vadă care dintre instanțe a avut un regulament operațional de luare a deciziei și care a lucrat în linia practicilor internaționale în domeniu și care nu. Idee că dacă ai dat un doctorat la începutul anilor 2000 în România ești scutit de respectarea eticii profesionale pentru că la vremea respectivă nu existau regulamente clare antiplagiat este de neînțeles. Care dintre coordonatorii de doctorat ai celor care fac acum carieră publică de plagiatori în România ar recunoaște că nu știa regulile bunei redactări, neafectată de fraudă? Bizară tăcerea lor pe tema tezelor marcate de plagiat pe care le-au coordonat.

*Notă: Titlul, textul, intertitlurile aparțin autorului. Titlul de homepage și lead-ul aparțin redacției.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News