Majoritatea românilor nu au nici cea mai mică idee despre felul în care Mihnea, profesionistul desăvârșit, omul elegant și discret, și-a servit patria. Lumea nu știe cum Mihnea a contribuit la integrarea României în NATO, la integrarea în UE, la realizarea parteneriatului strategic. Ambasadorul Mihnea Constantinescu a iubit atât de mult România, încât nu a plecat ani de zile la posturi în străinătate. Și l-au dorit ca reprezentant al României și Washingtonul, și Londra, și Parisul, și Berlinul. Aflați toate aceste lucruri la trecerea sa la cele veșnice, fiindcă atunci când era în viață Mihnea nu ar fi conceput să i se recunoască vreun merit. Știu că pare absurd în societatea românescă de astăzi, otrăvită de ură și de ipocrizie. Mihnea însă părea din altă lume. Munca lui pentru România a fost o misiune sfântă.

S-a stins cu telefonul în mână. A avut atât de multă putere încât râdea de propria boală. Ultimele dăți când l-am întâlnit îmi spunea, după ce își pierduse părul negru urmare a tratamentului dar își revenise cu un păr alb aproape ca neaua: "sunt bolnav dar m-am obișnuit și nu e chiar atât de rău".

Odată cu Mihnea Constantinescu dispar trei decenii din memoria diplomației românești. Odată cu Mihnea se duce și o parte însemnată a tinereții mele profesionale. Decenii de-a rândul ne-am sfătuit în analizele pe care le făceam, îl simțeam ca pe un partener și un prieten apropiat, un om cu informații din spatele ușilor închise ale marilor cancelarii ale lumii.

Dumnezeu să-l odihnească pe omul care nu a știut ce este odihna, dar care a știut întotdeauna, din cele mai îndepărtate și periculoase locuri ale lumii unde s-a aflat, din nisipurile Irakului până la zgârâie norii din Manhattan, să-și facă datoria față de țară și să rămână mereu apropiat de familia și prietenii săi. Și mai ales, să o divinizeze pe iubita și venerabila lui mamă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News